Lucrări de sezon

Continuă asfaltarea străzilor din Suceava

– La sfârșitul acestei săptămâni, strada Petru Rareș va fi închisă circulației rutiere, în zonă nemaifiind permisă parcarea
Potrivit viceprimarului municipiului Suceava, Angela Zarojanu, lucrările de reparații și de asfaltare vor continua în perioada următoare. Astfel, urmează să fie finalizate lucrările de reparații pe strada 22 Decembrie.
Aceasta a declarat că autoritățile consideră o prioritate demararea lucrărilor și pe strada Petru Rareș, dat fiind faptul că în această zonă se află Serviciul Pașapoarte. Din cauză că această zonă este mereu foarte aglomerată, viceprimarul Angela Zarojanu a solicitat colaborarea Poliției Rutiere pentru ca, la finalul acestei săptămâni, strada Petru Rareș să fie închisă circulației rutiere, în zonă nemaifiind permisă parcarea. Lucrările vor putea începe pe această stradă la începutul săptămânii viitoare și vor fi finalizate într-un timp cât mai scurt pentru a evita bulversarea activității Serviciului Pașapoarte.
„Indicatorii pentru strada Tineretului, din cartierul Burdujeni, au fost deja aprobați, stradă pentru care s-a eliberat și Certificatul de Urbanism. Se încearcă o accelerare a ritmului pentru că timpul este favorabil lucrărilor de asfaltare și reparații. În perioada următoare se va face o selecție de oferte pentru alegerea unei firme care să efectueze lucrările pe această stradă”, a afirmat viceprimarul Sucevei.
Lucrările de pe străzile Tineretului, din Burdujeni, și Aurel Vlaicu, din Ițcani, sunt proiecte de anvergură deja aprobate de Primăria Suceava. În această săptămână se va stabili ce porțiune din strada Victoriei, din cartierul Obcine, urmează să fie modernizată. Cert este că asfaltarea străzii Victoriei, racord cu strada Stațiunii, va începe în cel mai scurt timp.

Recomandări

Vrafuri de hârtii și avize juridice pentru a restitui sucevenilor sume între 1,90 și 10 lei

Restituirile pe care trebuie să le facă Primăria Suceava pentru garajele demolate, conform legislației, arată că instituția cheltuiește mult mai mult pe hârtie, dosare, timp de lucru și logistica ședințelor decât sumele derizorii pe care trebuie să le dea înapoi oamenilor

Primăria Suceava refuză revocarea hotărârii de închidere a autogării Ceztrans și merge înainte cu sensurile unice

Șoldan anunță începerea modernizării DJ 208F în zona Vadu Moldovei, care nu a mai văzut asfalt pe anumite porțiuni de peste 15 ani