Conferință la Universitatea din Suceava pe tema „Eminescu în limbile lumii”

Miercuri, 18 ianuarie 2017, începând cu ora 11.00, Biblioteca Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava – USV (corpul E, parter) va găzdui și coorganiza, alături de USV și de Uniunea Scriitorilor din România, filiala Iași, o masă rotundă internațională cu tema „Eminescu în limbile lumii”.
La eveniment vor lua parte poetul cernăuțean Vasile Tărâțeanu, membru de onoare al Academiei Române, și Cristinia Paladian, lector universitar dr. la catedra de filologie română și clasică a Universității Naționale „Yurii Fedkovici” din Cernăuți. Din partea USV, vor prezenta comunicări prof. univ. dr. Albumița-Muguraș Constantinescu și lector univ. dr. Daniela Hăisan. Moderatorul întâlnirii va fi prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu, prorector al USV.
USV mai informează că în cadrul aceleiași manifestări, asistent univ. dr. Gina Puică, de la Lectoratul de limbă română al USV de la Cernăuți, va prezenta volumul lui Alain Montandon „Despre ospitalitate. De la Homer la Kafka” (Institutul European, 2015), tradus, prefațat și adnotat de Muguraș Constantinescu, pentru care traducătoarei i se va înmâna Premiul pentru traducere din partea reprezentanței sucevene a Filialei Iași a Uniunii Scriitorilor din România.
Invitații și publicul prezent la masa rotundă vor avea de asemenea ocazia să admire o expoziție de carte consacrată lui Mihai Eminescu, organizată de Stela Purici, șefa compartimentului Comunicarea Colecțiilor din cadrul Bibliotecii Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava.

Recomandări

Francesca Niculcea, șefa de promoție a Facultății de Educație Fizică, USV: „Poți mai mult decât crezi”

Petru Gherasim, șeful de promoție al Facultății de Litere și Științe ale Comunicării 2026 de la USV: „Nu am mers niciodată cu jumătăți de măsură”

O nouă generație de specialiști formați la Facultatea de Silvicultură Suceava pornește la drum, cu emoții și speranță

„Un ceai, o vorbă, o poveste…”, într-o ediție dedicată universului critic și literar al lui George Călinescu

Marșul Absolvenților USV a animat străzile orașului Suceava, în cadrul Festivității de Absolvire a Promoției 2026

Admiterea 2026, organizată de Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, va debuta pe data de 13 iulie