La Suceava

Conferința internațională „Ingineria Singularității”

La Suceava: Conferința internațională „Ingineria Singularității”
La Suceava: Conferința internațională „Ingineria Singularității”

La Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, se va desfășura, în intervalul 27 – 29 octombrie a.c., una dintre cele mai importate acțiuni științifice internaționale ale anului 2010: „The Engineered (Tecnological) Singularity” (Conferința internațională „Ingineria Singularității”).
Conferința este organizată de Catedra de Filosofie, Știinte Sociale și Politice a Universității ”Ștefan cel Mare”, în colaborare cu Societatea Română de Filosofie, Inginerie și Tehnoetică.
Vor participa câțiva dintre cei mai importanți gânditori contemporani din Brazilia, Canada, Franța, India, Israel, Italia, Japonia, Mexic, Rusia, S.U.A., specializați în cercetarea influenței tehnologiilor emergente (robotică, nanotehnologie, inginerie genetică), cadre didactice universitare și doctoranzi, în total un număr de cca. 50 de participanți.
Ca moment deosebit circumscris acestei manifestări, va avea loc joi, 28 octombrie a.c., la ora 9:00, ceremonia de conferire a titlului de Doctor Honoris Causa al universității sucevene celebrului filosof israelian Marcelo Dascal, de la Universitatea din Tel Aviv, unul dintre cei mai reputați specialiști în gândirea lui Leibniz, născut în Brazilia, din părinți originari din Bucovina.
În aceeași zi, vor putea fi audiați în cadrul conferinței doi dintre cei mai importanți filosofi contemporani, Luciano Floridi și Lorenzo Magnani.

Recomandări

Reprezentați ai Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, prezenți în Statele Unite ale Americii, la Conferința Internațională de Studii Patristice din Chicago