“Tradiții pascale românești”

Concursul județean de creație artistico-plastică și-a desemnat câștigătorii

Concursul județean de creație artistico-plastică „Tradiții pascale românești”, ediția I, desfășurat, în perioada15 aprilie – 15 mai, la Grădinița cu Program Prelungit „Sf. Ioan cel Nou” de la Suceava, și-a desemnat câștigătorii. 59 de preșcolari au primit pentru lucrările lor premiul I, pe cele trei secțiuni (desen/pictură, colaj, felicitări) și pe niveluri de vârstă ale preșcolarilor. A fost oferită și o plachetă, pentru o lucrare plină de creativitate, originalitate și respectare a temei concursului.
Lucrările premiate au fost expuse în holul mare al grădiniței, iar în preajma sărbătorii Înălțarea Domnului acestea vor fi expuse și în incinta Inspectoratului Școlar Suceava. Juriul a ținut să aprecieze în mod deosebit originalitatea și creativitatea celor mici, dar și acuratețea lucrărilor. Educatoarea Maria Doncean, organizatoarea Concursului „Tradiții pascale românești”, a declarat că acest concurs „s-a născut din dorința de a evidenția capacitățile intelectuale, creatoare ale preșcolarilor, cadrelor didactice în realizarea unor lucrări artistico-plastice cu caracter religios, care să redea tema acestei sărbători”.
Ea a adus mulțumiri și aprecieri Inspectoratului Județean Suceava, reprezentat de inspector pentru educația permanentă prof. Tatiana Vîntur, Casei Corpului Didactic „G. Tofan” Suceava, Facultății de Științe ale Educației, din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, cadrelor didactice care s-au implicat în coordonarea preșcolarilor și, nu în ultimul rând, preșcolarilor care au depus un efort ce a fost răsplătit cu diplome binemeritate.

Concursul județean de creație artistico-plastică și-a desemnat câștigătorii
Concursul județean de creație artistico-plastică și-a desemnat câștigătorii
Concursul județean de creație artistico-plastică și-a desemnat câștigătorii
Concursul județean de creație artistico-plastică și-a desemnat câștigătorii

Recomandări

La Galeria de Artă a Centrului Cultural Bucovina a avut loc vernisajul expoziției Concursului Național de Artă Plastică „Ion Irimescu”

Expoziție de pictură și acuarelă satirică semnată de caricaturistul Ovidiu Ambrozie Bortă – BOA, la Muzeul de Istorie Suceava