Concert al clujenilor de la „Carpați”, sâmbătă, la Suceava

Concert al clujenilor de la „Carpați”, sâmbătă, la Suceava
Concert al clujenilor de la „Carpați”, sâmbătă, la Suceava

Un grup de artiști clujeni va susține, în premieră la Suceava, un concert de muzică instrumental – vocală la Casa de Cultură, în seara de sâmbătă, 19 noiembrie, de la orele 18.00.
Muzicienii de la „Carpați” au fost invitați de prietenii lor suceveni de la Liceul Filadelfia, ca să facă cunoștință cu publicul bucovinean, într-un schimb de valori culturale. Intrarea este liberă.
„În ultimii ani prietenia între orașele Suceava și Cluj s-a legat tot mai mult prin studenții care au plecat să studieze în orașul universitar transilvănean.
Nu vin clujenii des la Suceava, dar când vin aduc ceva bun cu ei care să încânte inimile bucovinenilor! Repertoriul ales de grupul vocal-instrumental a fost bine primit în municipiul Cluj, iar așteptările la Suceava sunt mari!”, au transmis reprezentanții liceului.
Povestea transmisă de interpreți se leagă de tema concertului „Privește în sus” care a fost aleasă intenționat într-o vreme bântuită de războiul din Ucraina și de crizele tot mai mari de la orizont.
„Prin muzică dorim să aducem speranță în sufletele oamenilor! Când nu mai găsim ceva stabil de care să ne ancorăm, ca tot românul, ne îndreptăm privirile în sus, cu credință că numai Dumnezeu ne mai poate ajuta” spune muzicianul Cosmin Ciubotariu, fost elev al Liceului Teoretic Filadelfia.

Recomandări

Elevi ai Colegiului de Artă, la Olimpiada de interpretare instrumentală, vocală și studii teoretice

Elevi ai Colegiului de Artă, la Olimpiada de interpretare instrumentală, vocală și studii teoretice
Elevi ai Colegiului de Artă, la Olimpiada de interpretare instrumentală, vocală și studii teoretice

Olimpiada Națională de Limba Germană, în plină desfășurare la Suceava. Participă circa 250 de elevi și profesori

Olimpiada Națională de Limba Germană, în plină desfășurare la Suceava. Foto Oana Sabrina Onofrei
Olimpiada Națională de Limba Germană, în plină desfășurare la Suceava. Foto Oana Sabrina Onofrei

Explozie de libertate în cea de a XVI-a ediție a Festivalului Internațional „Le Printemps des Poètes”