Investiții

Comuna Sadova are peste 75% din drumuri modernizate și o rețea de gaz construită printr-un proiect inițiat cu fonduri proprii

Primarul comunei Sadova, Mihai Constantinescu
Primarul comunei Sadova, Mihai Constantinescu

Primăria Sadova a reușit să implementeze în ultimii trei ani mai multe proiecte de dezvoltare pentru a transforma această comună din zona de munte a județului într-o localitate turistică în adevăratul sens al cuvântului.
Primarul din Sadova, Mihai Constantinescu, a precizat că în momentul de față 75% din drumurile din comună au fost modernizate sau se află în curs de asfaltare, iar în comună a fost construită o rețea de distribuție a gazului metan din fonduri proprii. Mihai Constantinescu a precizat că din fonduri de la bugetul local s-au asfaltat patru kilometri de drumuri, din care doi în centrul comunei, acolo unde au fost făcute și trotuarele, și încă doi kilometri care fac legătură cu Pojorâta.
„Am început această investiție în toamna anului trecut și am reușit să o finalizăm în 2023. Lucrările au fost de calitate și am reușit să modernizăm două drumuri importante, unul în centrul comunei și cel care face legătura spre comuna Pojorâta, prin zona Hârnei”, a arătat primarul comunei Sadova.
El a adăugat că în momentul de față se lucrează la asfaltarea unui drum cu o lungime de patru kilometri, proiect cu o valoare de 1,5 milioane de euro, finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.
„Pe acest proiect avem aproape patru kilometri de asfalt, precum și refacere poduri și podețe și construire de apărări de maluri pe o lungime de circa doi kilometri. Vorbim de o investiție în zona pârâul Zbrancanilor, pârâul Mazăre și zona bisericii Sf. Nicolae din Fundu Sadovei. Acest drum va deservi aproximativ 150 de case din această zonă. Era necesară o astfel de investiție pentru că sunt foarte multe gospodării, iar întreaga zonă este foarte frumoasă și astfel se poate dezvolta mai mult”, a precizat Mihai Constantinescu.
El a ținut să precizeze că pe toată lungimea drumului care se asfaltează au fost construite rețele de apă și gaz metan. De altfel, el a ținut să precizeze că Primăria Sadova a început cu fonduri proprii să construiască rețeaua de gaz metan din comună. Mihai Constantinescu a spus că investițiile în construcția conductelor de gaz au continuat împreună cu operatorul Nova Power Gaz, iar în momentul de față s-a ajuns la o acoperire de 70% din comună cu aceste rețele.

Drumul din Sadova spre Pojorâta a fost modernizat cu fonduri de la bugetul local al comunei
Drumul din Sadova spre Pojorâta a fost modernizat cu fonduri de la bugetul local al comunei

„Din 2020, când am început, și până acum avem peste 17 kilometri de conducte pentru distribuția gazului metan. Important este faptul că cetățenii au început să se racordeze la rețea, iar acum avem în jur de 5 – 10 cereri pe săptămână”, a arătat primarul comunei Sadova. În același timp, el a ținut să mai precizeze că primăria a semnat contractele și a scos la licitație alte două proiecte importante, unul pentru dotarea Școlii Gura Sadovei, cu o valoare de 150.000 de euro, și unul pentru reabilitarea primăriei, ambele finanțate cu fonduri europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
Mihai Constantinescu a ținut să mulțumească președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, pentru sprijinul primit pentru implementarea tuturor proiectelor de dezvoltare din comuna Sadova.

Recomandări

Gheorghe Șoldan anunță că încă un drum de pământ, din comuna Fântânele, va fi modernizat de Consiliul Județean Suceava

CJ Suceava va moderniza un drum de pâmânt de peste 3 kilometri, de pe raza comunei Fântânele
CJ Suceava va moderniza un drum de pâmânt de peste 3 kilometri, de pe raza comunei Fântânele

Investiții de peste 12,7 milioane de lei aprobate astăzi de Consiliul Județean Suceava pentru modernizarea drumurilor din Fântânele și strada Lipoveni

Primarul din Șcheia, Cristinel Burac, anunță investiții de peste 36 de milioane de lei în comună, cu alocări substanțiale pentru drumuri și utilități publice

Primarul Gheorghe Fron anunță finalizarea stației de reglare-măsurare pentru noua rețea de gaze naturale din Cornu Luncii și Rădășeni