Comisia juridică a Senatului a avizat pozitiv amendamentul referitor la frecventarea orei de Religie

Comisia juridică a Senatului a avizat propunerea Consiliului Consultativ al Cultelor din România, potrivit cărei elevii participă la ora de Religie sau se pot muta de la ora de religie a unui alt cult doar în urma unei cereri scrise, a lor dacă sunt majori, a părinților sau a tutorelui legal, informează Mediafax.Membrii comisiei juridice a Senatului au discutat, marți, amendamentul Legii educației propus de către Consiliului Consultativ al Cultelor din România.”Hristos a înviat!”, a spus reprezentantul acestui Consiliu, prezent la ședință, iar câțiva membri ai comisiei au răspuns :”Adevărat a-nviat!”.”Mă numesc Ionuț Corduneanu, sunt vicarul administrativ al Patriarhiei Române. Punctul de vedere pe care-l susțin nu este doar al Patriarhiei Române, este al Consiliului Consultativentativ al Cultelor din România, adoptat în ședința din 28 februarie, 2015.(…) Camera Deputaților a adoptat un text care este aproape identic cu cel propus de Consiliului Consultativ al Cultelor din România”, a afirmat acesta. El a adăugat că noua formulare respectă decizia Curții Constituționale, elimină problemele birocratice pe care părinții ar fi fost nevoiți să le suporte și păstrează Religia în trunchiul comun al disciplinelor școlare.

Recomandări

Vrafuri de hârtii și avize juridice pentru a restitui sucevenilor sume între 1,90 și 10 lei

Restituirile pe care trebuie să le facă Primăria Suceava pentru garajele demolate, conform legislației, arată că instituția cheltuiește mult mai mult pe hârtie, dosare, timp de lucru și logistica ședințelor decât sumele derizorii pe care trebuie să le dea înapoi oamenilor

Consiliul Județean se alătură proiectului Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și alocă 6 milioane de lei pentru continuarea lucrărilor la Seminarul Teologic

Fălticeniul și-a celebrat valorile. „Ordinul Fălticeni Cultural” a fost acordat unor personalități care onorează comunitatea prin excelență și dăruire

Festivalul Internațional „Ciprian Porumbescu” va debuta luni, primul eveniment fiind concertul „Acasă, la Stupca”

Festivitatea de premiere a Concursului Național de Poezie Religioasă Tânără „Light of Life”, ediția a IV-a