Unul din cele mai importante posturi de șef în poliția județeană, cel de la conducerea Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sau mai pe scurt Poliția Economică, a fost preluat de comisarul Daniel Adrian Ilisei. Ofițerul l-a înlocuit în funcție pe comisarul-șef Neculai Ștefan, care a condus structura în ultimii ani și care a ieșit la pensie de la mijlocul lunii septembrie.
Daniel Adrian Ilisei a fost împuternicit la comandă pe o perioadă de 6 luni de zile. Ofițerul asigură conducerea Serviciului de Investigare a Criminalității Economice (SICE) venind din postura de șef al Biroului de Fraude Vamale, care face parte tot din SICE.
Daniel Adrian Ilisei a fost timp de aproape șase luni de zile și inspector-șef al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava. El a fost împuternicit la comanda poliției județene în noiembrie 2013, într-o perioadă tulbure, când mai mulți șefi au fost numiți pe funcție și revocați. Daniel Ilisei a fost al cincilea șef al IPJ Suceava din anul 2013 și a rămas la conducerea poliției județene până la începutul lunii mai a anului 2014.
Subcomisarul Daniel Adrian Ilisei lucrează în IPJ Suceava din 1993. În cea mai mare parte a timpului el a activat în cadrul diferitelor structuri ale poliției economice. El a fost mai întâi agent de poliție, desfășurându-și activitatea în această calitate la structurile de ordine publică și apoi la Serviciul de Investigare a Fraudelor din Poliția suceveană. Din 2005 a trecut în corpul ofițerilor, iar până în 2009 a lucrat ca ofițer activ în cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor, actualul Serviciu de Investigare a Criminalității Economice. Din decembrie 2009, Daniel Adrian Ilisei a devenit șef de birou fraude vamale în cadrul aceleiași poliții economice.
Comisarul-șef Neculai Ștefan este doar un ultim nume important dintr-o lungă listă de ofițeri cu funcții de conducere care s-au pensionat în acest an.
Funcție importantă
Comisarul Daniel Ilisei a preluat postul de șef al Poliției Economice






