Debut

Colaborare editorială între USV și Universitatea din Zürich, în cadrul publicației Energeia

Coperta publicației de cercetare lingvistică Energeia

Cercetători ai mediului academic sucevean din domeniul lingvisticii au demarat o colaborare editorială cu Revista Energeia, una dintre importantele publicații apărute sub auspiciile Universității din Zürich, Elveția. Publicația cunoscută pentru cercetările în domeniul lingvisticii generale, al teoriei limbajului și al filosofiei limbajului, cu o atenție deosebită pentru lingvistica romanică, anunță astfel debutul unei colaborări editoriale cu Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV).
Fondată de profesorul Johannes Kabatek, distins cu titlul de Doctor Honoris Causa al USV în anul 2016, revista a fost publicată inițial la Universitatea din Tübingen între anii 2009 și 2014 și ulterior, din anul 2021, la Universitatea din Zürich, fiind una dintre primele reviste de filologie de tip open access. Conducerea publicației a urmărit ca între paginile acesteia să păstreze trei direcții principale: să ofere contribuții originale, să publice documente relaționate cu teoriile lingvistice ale lui Eugeniu Coșeriu și să furnizeze recenzii critice ale unor lucrări recente.
În acord cu principiul potrivit căruia permiterea accesului liber la rezultatele cercetării conduce la un schimb mai mare de cunoștințe, revista pune la dispoziția celor interesați toate articolele publicate. Totodată, revista dispune de Digital Object Identifier (Identificator de obiect digital – DOI) pentru fiecare articol și este indexată în mai multe baze de date, între care menționăm Erih Plus, DOAJ și Dialnet. Pentru mai multe informații, puteți vizita pagina web a revistei: https://energeia-online.org/

Recomandări

Nivel și prezență academică remarcabile la Conferinţa “NEO Entrepreneurship” de la USV, manifestare sub auspiciile NEOLAiA

Petru Gherasim, șeful de promoție al Facultății de Litere și Științe ale Comunicării 2026 de la USV: „Nu am mers niciodată cu jumătăți de măsură”

Simpozionul național de studii patristice „Căsătoria și viața de familie în gândirea Sfinților Părinți. Exigențe morale, funcții pedagogice și implicații ecleziologice”

Foști absolvenți antreprenori și studenți inovatori, reuniți la USV Alumni Entrepreneur Conference

Alexandra Munteanu, Tudor Andronic, Ovidiu Ghiuță, Ruxandra Mihalachi, Cosmin Bradațan, Robert Schroder, Stefan Cîmpan

Conferința internațională „Development and Application Systems” revine la USV, în cadrul celei de-a XVIII-a ediții