Oportunitate

”Clubul pensionarilor” va fi inaugurat la finele săptămânii, în centrul Sucevei

Clubul Pensionarilor din centrul Sucevei va fi inaugurat pe 7 Martie

Pensionarii suceveni primesc, de Mărțișor, un cadou aparte – un loc doar al lor, în care să se întâlnească, să socializeze, să joace șah, table sau ce vor ei, pentru a se simți bine alături de prieteni vechi sau noi.
Inaugurarea unui club al pensionarilor, în centrul municipiului Suceava, a fost anunțată sâmbătă seara, de primarul Ion Lungu, la evenimentul „Mărțișorul persoanelor vârstnice din municipiul Suceava”, organizat de Asociația C.A.R. Pensionari, la care Primăria și Consiliul Local Suceava sunt parteneri în organizarea acestui proiect.
”Sâmbătă, 7 martie, vom inaugura „Clubul pensionarilor”, o clădire cu o suprafață de 140 mp, lângă Piața centrală, pe strada Avram Iancu, destinat tuturor organizațiilor de pensionari din oraș. Vă așteptăm, dragi pensionari!
Să aveți parte de o primăvară frumoasă! Stimă și recunoștință din partea comunității!”, a transmis Ion Lungu.
”Mărțișorul persoanelor vârstnice din Municipiul Suceava”, este un proiect realizat în asociere cu Municipiul Suceava și Consiliul Local al Municipiului Suceava, pentru zilele de 29 februarie – 1 martie și 8 martie, evenimente la care vor participa peste 1.300 de pensionari de toate vârstele.
Acesta marchează începutul primăverii, Ziua Mărțișorului, dar și Ziua Femeii, fiind dedicat oamenilor care și-au adus contribuția de-a lungul anilor la dezvoltarea comunității locale, astfel încât, deși retrași din activitate, să aibă parte de o viață socială activă.

Ion Lungu, la evenimentul “Mărțișorul persoanelor vârstnice din Municipiul Suceava”
Ion Lungu, la evenimentul “Mărțișorul persoanelor vârstnice din Municipiul Suceava”
”Clubul pensionarilor” va fi inaugurat la finele săptămânii, în centrul Sucevei
”Clubul pensionarilor” va fi inaugurat la finele săptămânii, în centrul Sucevei
”Clubul pensionarilor” va fi inaugurat la finele săptămânii, în centrul Sucevei
”Clubul pensionarilor” va fi inaugurat la finele săptămânii, în centrul Sucevei
”Clubul pensionarilor” va fi inaugurat la finele săptămânii, în centrul Sucevei
”Clubul pensionarilor” va fi inaugurat la finele săptămânii, în centrul Sucevei
”Clubul pensionarilor” va fi inaugurat la finele săptămânii, în centrul Sucevei
”Clubul pensionarilor” va fi inaugurat la finele săptămânii, în centrul Sucevei
”Clubul pensionarilor” va fi inaugurat la finele săptămânii, în centrul Sucevei
”Clubul pensionarilor” va fi inaugurat la finele săptămânii, în centrul Sucevei
Clubul Pensionarilor din centrul Sucevei va fi inaugurat pe 7 Martie
Clubul Pensionarilor din centrul Sucevei va fi inaugurat pe 7 Martie

Recomandări

Casa Tatos, bijuterie arhitecturală din Fălticeni, a fost inaugurată și devine noul sediu al Stării Civile și Evidenței Persoanelor

Prima creșă din mediul rural a fost inaugurată la Baia în prezența ministrului Cseke Attila și a președintelui CJ Suceava, Gheorghe Șoldan

Lucrările la creșa modernă, de 110 locuri, care va fi dată în folosință în toamnă în Burdujeni, recepționate de premierul Ilie Bolojan

Peste 1.600 de pachete alimentare oferite familiilor și persoanelor vulnerabile, sub coordonarea Asociației Institutul Bucovina