Soluție

CJ Suceava vrea să dea la schimb conacul Călinești pentru a prelua Casa Culturii Suceava

Casa de Cultură din municipiul Suceava
Casa de Cultură din municipiul Suceava

Șeful administrației județene, Gheorghe Flutur, a anunțat că a identificat o soluție prin care Consiliul Județean ar putea prelua Casa de Cultură din municipiul Suceava pentru a o moderniza. Gheorghe Flutur a declarat că după alegerile locale va propune viitorului Consiliu Județean să aprobe un schimb, în sensul că administrația județeană va oferi conacul din localitatea Călinești, pe care îl are în proprietate, pentru Casa de Cultură a Sindicatelor din Suceava. „Vrem să facem un schimb cu sindicatele, prin evaluare, respectând toate procedurile legale”, a precizat Flutur.
El a arătat că a discutat deja acest subiect cu liderul Confederației Sindicale „Cartel Alfa”, Bogdan Hossu. „Vorbim de Casa de Cultură din Suceava, dar și de cea din municipiul Câmpulung Moldovenesc, ambele fiind astăzi într-o stare deplorabilă, pentru că sindicatele nu au bani să le modernizeze. Și m-am uitat la artiști. Vine Tudor Gheorghe și concertează la Suceava și critică administrația locală și județeană, neștiind de fapt că nu e a noastră Casa de Cultură”, a spus Flutur.
El a arătat că instituția pe care o conduce și primăria municipiului reședință de județ vor putea moderniza Casa de Cultură Suceava.

Recomandări

CJ Suceava se asociază cu Primăria Cacica într-un proiect pentru construirea unui centru de agrement modern în această comună

Șoldan anunță începerea modernizării DJ 208F în zona Vadu Moldovei, care nu a mai văzut asfalt pe anumite porțiuni de peste 15 ani

„100 de valori românești”, de Ovidiu Stanciu. Drd. Delia Leizeriuc: „Această expoziție vorbește și despre noi. Despre capacitatea noastră de a recunoaște excelența”