Deblocare

CJ Suceava a început reabilitarea drumurilor județene

Deblocare: CJ Suceava a început reabilitarea drumurilor județene

Societatea Consiliului Județean Suceava, Drumuri și Poduri SA, a început, de vineri, lucrările de reabilitare a mai multor drumuri județene din Suceava. Șeful administrației județene, Gheorghe Flutur a anunțat că licitația pentru lucrările de întreținerea a drumurilor județene a fost câștigată de această societate, după ce contestația depusă de firma botoșăneană Transporturi Auto SA a fost respinsă. Flutur a arătat că în momentul de față au fost deschise nouă șantiere de lucru, lucrările de reabilitare a drumurilor realizându-se în zonele Bosanci, Verești, Fălticeni, Preutești, Dolhești, Dolhasca. El a mai spus că în perioada următoare vor începute și lucrări de asfaltare a unor drumuri județene, amintind aici Frasin – Stulpicani și Vama – Moldovița.
„Vreau să-mi cer scuze în mod personal de la cetățenii din județul Suceava care au avut de suferit din cauza unor drumuri care nu au putut fi reparate. Și mă refer la zona Bosanci, Fălticeni – Dolhasca, drumuri care arată foarte rău și asta deoarece bugetul pentru aceste lucrări a venit foarte greu din cauza contestațiilor la licitații. Acum însă am primit undă verde și am cerut constructorului să lucreze și noaptea și chiar și sâmbăta”, a declarat președintele CJ Suceava.
El a adăugat că tot de vineri au început și lucrările pentru modernizarea drumului județean Dărmănești – Calafindești – Siret, investiție care se realizează cu fonduri europene, prin Programul Operațional Regional. Flutur a mai adăugat că este posibil ca în cursul săptămânii viitoare să înceapă și lucrările de modernizarea a drumurilor Pojorâta – Rarău și Salcea – Verești – Roșcani.

Recomandări

Ilie Bolojan i-a mulțumit fostului președinte al Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, pentru aportul său în proiectul autostrăzii A7 Pașcani – Suceava

Moment istoric la Suceava. Au fost semnate contractele pentru autostrada A7 Pașcani – Suceava, în prezența premierului Ilie Bolojan și a președintelui CJ, Gheorghe Șoldan

Șoldan după semnarea contractelor pentru autostrada A7 Pașcani – Suceava: „Județul se dezvoltă prin cele mai mari proiecte din istoria lui”

Gheorghe Șoldan: “Semnarea contractelor de proiectare și execuție pentru cele două loturi ale autostrăzii A7 Pașcani – Suceava reprezintă încă o veste uriașă pentru județ”

Parcări cu autotaxare pe 39 de străzi din municipiul Suceava, până la deblocarea licitațiilor de atribuire a locurilor