Investiție

CJ demarează în toamna acestui an un proiect de 282 de milioane de euro

CJ demarează în toamna acestui an un proiect de 282 de milioane de euro
CJ demarează în toamna acestui an un proiect de 282 de milioane de euro

Consiliul Județean va scoate la licitație în luna septembrie a acestui an execuția lucrărilor care vizează introducerea rețelelor de apă și canalizare în 14 localități sucevene, a anunțat joi președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur. El a arătat că proiectul a fost depus la Ministerul Mediului în luna decembrie 2016 și așteaptă să fie evaluat, după care va fi trimis la Comisia Europeană pentru aprobare. Investiția, care este cifrată la 282 de milioane de euro, va fi finanțată din fonduri europene. ”Au mai fost câteva probleme la patru localități în ultima perioadă. Noi am lucrat foarte mult, însă nu am mai comunicat pentru că au fost faze intermediare. La Vicovu de Sus, de exemplu, a trebuit să modificăm soluția găsită, care viza construirea stației de epurare în zona inundabilă, în albia minoră a râului Suceava. Noi ne propunem să scoatem la licitație acest proiect pentru cele 14 localități în luna septembrie. Este o valoare foarte mare, cred că unul din cele mai mari proiecte pe care le-a avut județul Suceava. Înaintea noastră ca valoare este doar Valea Jiului”, a subliniat Gheorghe Flutur.

Recomandări

Gheorghe Șoldan începe cel mai mare proiect de modernizare a drumurilor din istoria Consiliului Județean Suceava, de 85 de milioane de euro

Gheorghe Șoldan anunță că județul Suceava este lider într-un proiect național de screening prenatal și neonatal, în valoare de 15 milioane de euro

Președintele CJ Suceava anunță lucrări de consolidare pe „Drumul Lirei” din comuna Ciprian Porumbescu, ce va fi redeschis după opt ani

Șoldan anunță lucrări de amploare pentru redeschiderea Drumului Lirei din comuna Ciprian Porumbescu
Șoldan anunță lucrări de amploare pentru redeschiderea Drumului Lirei din comuna Ciprian Porumbescu

Prima creșă din mediul rural a fost inaugurată la Baia în prezența ministrului Cseke Attila și a președintelui CJ Suceava, Gheorghe Șoldan