Lemn la negru

Cherestea în valoare de aproape 150.000 de lei, confiscată de la o societate de debitare lemn

Cherestea confiscată
Cherestea confiscată

Polițiști, în cooperare cu inspectori ai Gărzii Forestiere Suceava, au descins, marți, la o societate comercială din Valea Moldovei, față de care aveau suspiciuni serioase cu privire la respectarea prevederilor legale privind achiziția, debitarea și comercializarea materialului lemnos.
În urma controlului a rezultat că societatea a expediat cantitatea de 208,14 mc cherestea rășinoase cu avize de însoțire din care nu rezultă proveniența legală.
Controlul a plecat de la o oprire în trafic a unui vehicul greu care transporta cherestea în numele societății.
În baza datelor deținute, în cadrul Planului comun ”Scutul Pădurii”, polițiștii de la Serviciul de Ordine Publică – Biroul de Combatere a Delictelor Silvice, în cooperare cu lucrători ai Gărzii Forestiere Suceava, au efectuat controlul la sediul Ivanovici SRL.
Echipa de control a mai constatat faptul că societatea nu respectă obligația legală de verificare a codurilor unice aferente avizelor intrate în punctul de lucru și operează în mod eronat datele în aplicația informatică.
Societății i-au fost aplicate 3 amenzi, în valoare de 7.000 de lei, iar ca măsură complementară a fost confiscată cantitatea de 208 mc cherestea, în valoare de aproape 150.000 de lei.

Recomandări

Șeful Ocolului Silvic Breaza, Mihai Dan Lițu, lăsat fără un Mercedes GLE și 60.000 de euro în urma unor percheziții

Premieră în lumea afaceriștilor ilegali cu lemn: Patronul Pensiunii Codrii Bucovinei și un angajat, reținuți și propuși pentru arestare pe 30 de zile

Șapte autotrenuri cu lemne sub sechestrul poliției, deja, în acest an, și 1870 de mc lemn confiscat din depozite

Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României

Patronul pensiunii ”Codrii Bucovinei”, călcat din nou de polițiști: două autotrenuri puse sub sechestru și pază cu jandarmii, pentru ridicarea unei cantități foarte mari de lemn

Proprietarul pensiunii ”Codrii Bucovinei”, pus sub control judiciar în dosarul multiplelor transporturi ilegale de material lemnos