„Cetatea sub asediu”, proiect de educație muzeală, la Cetatea de Scaun a Sucevei

Serviciul Cetatea de Scaun, din cadrul Muzeului Național al Bucovinei, a dat start proiectului de educație muzeală „Cetatea sub asediu”, ediția de toamnă. Activitatea este dedicată elevilor din clasele I – XII și are ca scop familiarizarea copiilor cu patrimoniul istoric, pentru ca, odată ajunși adulți, să devină adevărați protectori ai acestuia.

Proiectul are două etape: Informativă, „adaptată vârstei și dinamici grupului, cu povești și informații despre istoria Cetății de Scaun”; Aplicativă, „copiii devin mici strategi și constructori. Ei pot imagina scenarii de apărare sau asediere, realiza planuri de supraviețuire, juca rolul unei iscoade, descoperi componentele cetății, construi machete din carton, înarmate cu <arme medievale> tot din carton”. Organizatorii spun că acest proiect de educație muzeală nu este doar o lecție de istorie, ci o adevărată aventură în lumea cavalerilor și a cetăților medievale. Cadrele didactice care doresc să programeze clasele la acest atelier pot suna la numărul de telefon: 0784 275 644.

„Cetatea sub asediu”, proiect de educație muzeală, la Cetatea de Scaun a Sucevei
„Cetatea sub asediu”, proiect de educație muzeală, la Cetatea de Scaun a Sucevei
„Cetatea sub asediu”, proiect de educație muzeală, la Cetatea de Scaun a Sucevei
„Cetatea sub asediu”, proiect de educație muzeală, la Cetatea de Scaun a Sucevei
„Cetatea sub asediu”, proiect de educație muzeală, la Cetatea de Scaun a Sucevei
„Cetatea sub asediu”, proiect de educație muzeală, la Cetatea de Scaun a Sucevei
„Cetatea sub asediu”, proiect de educație muzeală, la Cetatea de Scaun a Sucevei
„Cetatea sub asediu”, proiect de educație muzeală, la Cetatea de Scaun a Sucevei

Recomandări

Trupa Bucovina cântă în deschiderea Festivalului Medieval „Ștefan cel Mare” 2026. Concertul va avea loc pe zidurile Cetății de Scaun a Sucevei

Dispozitivul de plată de la toaleta publică de la Casa Custodelui, de la Cetatea de Scaun, stricat de vizitatori

Voievozii care au zidit Țara Moldovei prin credință, curaj și înțelepciune au fost pomeniți în Cetatea de Scaun a Sucevei