Top Bucovina

Cele mai profitabile firme vor fi premiate vineri de Camera de Comerț și Industrie

Firmele sucevene care au înregistrat cele mai bune rezultate economice în cursul anului 2009 vor fi premiate vineri de Camera de Comerț și Industrie Suceava în cadrul „Galei Excelenței în Afaceri – Topul Bucovina 2009”. Evenimentul va avea loc la Conacul Domnesc din Șcheia, acolo unde vor fi premiate cele mai profitabile 500 de firme din județul Suceava. Secretarul general al CCI Suceava, Marcel Gaftoneanu, a declarat că cele 500 de firme provin din șase mari domenii de activitate economică și din toate cele 5 grupe de mărime. Criteriile de ierarhizare ale firmelor au avut în vedere cifra de afaceri, profitul brut din exploatare, rata profitului curent, eficiența utilizării forței de muncă, efortul de dezvoltare, eficiența capitalului investit, iar pentru exportatori veniturile realizate din export. De asemenea, firmele vor fi recompensate și cu trofee de excelență în activitatea de promovare a produselor și serviciilor românești pe piețele internațional, distincții acordate în cadrul Topului Exportatorilor. „Aflat la cea de a douăzecea ediție, evenimentul și-a propus, ca de fiecare dată, să facă din Top și un instrument de informare și promovare a firmelor sucevene, în condiții de criză economică accentuată. Topul Firmelor Bucovina a devenit o competiție tradițională a operatorilor economici din județ, un eveniment de marcă în activitatea Camerei de Comerț și Industrie Suceava și deopotrivă în viața comunității locale de afaceri”, a spus Marcel Gaftoneanu. El a mai adăugat că în 2010 este și anul în care Camerele de Comerț aniversează 20 de ani de la înființare. De precizat că oamenilor de afaceri care vor fi prezenți la evenimentul de vineri de la Conacul Domnesc vor avea parte și de mai multe momente artistice, respectiv un recital de chitară, dansuri de societate, precum și un concert al grupului Distincto.

Recomandări

Moment istoric la Suceava. Au fost semnate contractele pentru autostrada A7 Pașcani – Suceava, în prezența premierului Ilie Bolojan și a președintelui CJ, Gheorghe Șoldan

Planurile de afaceri ale 8 echipe de liceeni vor fi prezentate la semifinala județeană a „Maratonului pentru educație antreprenorială”