„Cedează volanul când bei”, amplă acțiune de prevenire a accidentelor desfășurată de poliție



"Cedează volanul când bei", amplă acțiune de prevenire a accidentelor desfășurată de poliție
"Cedează volanul când bei", amplă acțiune de prevenire a accidentelor desfășurată de poliție

O amplă acțiune de prevenire a accidentelor rutiere generate de consumul de alcool, „Cedează volanul când bei”, a avut loc zilele acestea pe șosele din județ. Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, echipajele de poliție rutieră au fost prezente pe drumurile naționale și europene, dar și pe drumurile comunale, fiind oprite peste 500 de vehicule și legitimați șoferii acestora. Astfel, o patrulă din cadrul Secției 12 Poliție Rurală Preutești a oprit pentru control pe DJ 208, din comuna Dolhești, un autoturism cu număr de circulație provizoriu, condus de un localnic de 25 de ani.În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că autoturismul nu este înmatriculat, autorizația provizorie de circulație fiind expirată din 27.11.2017.Totodată, întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat”, ce va fi soluționat procedural.De asemenea, o patrulă din cadrul Secției 13 Poliție Rurală Bălcăuți a depistat pe DJ 291A, la intersecția cu DC 35, din comuna Grămești, un autoturism condus de un bărbat de 43 de ani din comuna Zamostea. Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.Comisarul Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, a precizat: „tuturor șoferilor opriți în trafic le-au fost prezentate consecințele în plan juridic și personal generate de consumul de alcool la volan. Acestora li s-a adus aminte că doar în acest an 31 de șoferi au ajuns în arestul IPJ Suceava cel puțin pentru 24 de ore, polițiștii dispunând măsura legală a reținerii și încarcerării. Dintre cei 31 de șoferi care au ajuns în arest pentru infracțiuni la regimul rutier, 20 au fost încarcerați pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, iar în cazul a 8 șoferi au fost emise și mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile”.



Recomandări

Tânăr în arest după ce a ieșit în trafic, cu mașina, cu încă patru prieteni, deși este deja judecat pentru conducere fără permis

Tânăr în arest după ce a ieșit în trafic, cu mașina, cu încă patru prieteni, deși este deja judecat pentru conducere fără permis
Tânăr în arest după ce a ieșit în trafic, cu mașina, cu încă patru prieteni, deși este deja judecat pentru conducere fără permis