În atenție

Cea de-a XIII-a ediție a Premiilor Fundației Culturale a Bucovinei

Ca și în anii anteriori, Fundația Culturală a Bucovinei anunță deschiderea competiției pentru o nouă ediție a premiilor anuale.
Cei interesați, respectiv autorii de volume de literatură beletristică sau carte tehnică, apărute anul trecut, artiștii plastici și muzicienii care au desfășurat activitate specifică (expoziții, concerte) în anul 2006, sunt invitați să depună volumele (în două exemplare) sau memoriile de activitate la Librăria Uniunii Scriitorilor din România din municipiul Suceava, str. Ciprian Porumbescu nr. 1, personal la d-na Marina Florea, cu mențiunea „Pentru Premiile Fundației Culturale a Bucovinei”. Juriul desemnat al acestei ediții va lua în considerare exclusiv trimiterile care se încadrează până la data de 15 octombrie a.c.
Data organizării festivității de decernare a premiilor va fi comunicată prin presă.

Recomandări

La Gura Humorului va avea loc prima ediție a festivalului „Hit Fest Bucovina”, la care sunt așteptați peste 25.000 de participanți

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților organizează cea de-a VI-a ediție a Concertului de muzică bizantină „Ofrandă Mucenicului Ioan”

Festivalul Internațional „Ciprian Porumbescu” – ediția a V-a. Șapte zile de muzică, emoție și excelență artistică la Suceava

Festivalul Internațional „Ciprian Porumbescu” s-a încheiat cu o gală memorabilă la Suceava, în prezența a mii de spectatori