Fotbal Club Cetatea

Caută terenuri de antrenament prin județ

Încălzirea bruscă a vremii a dat peste cap programul de pregătire gândit de antrenorul Marian Pană. „Lipsa unui teren de antrenament decent se resimte cel mai mult în această perioadă a anului, când suntem obligați să ne pregătim prin noroaie. Pe Areni nici nu poate fi vorba să intrăm, pentru că gazonul a fost distrus după partida amicală cu FCM II Bacău. Ca soluție de avarie, folosim terenul sintetic de la Universitate, însă acum am intrat în ultima fază a pregătirii de iarnă și avem nevoie să exersăm scheme tactice pe un teren de dimensiuni normale”, a precizat antrenorul principal al Cetății. Ieri, oficiali ai clubului au vizionat mai multe arene comunale din județ, iar cele mai bune locații de antrenament pentru fotbaliștii suceveni par a fi la Salcea și Todirești.

Recomandări

Ministrul Mihai Dimian a publicat imagini cu noul stadion de la Moara al Universității „Ștefan cel Mare”

Inter Academy Camp a debutat la Câmpulung Moldovenesc, tinerii fotbaliști antrenându-se după metodele uneia dintre cele mai apreciate academii din Europa