Acțiune

Câțiva polițiști au igienizat parcarea Poliției municipiului Suceava

Câțiva polițiști au făcut curat în parcare și în fața sediului Poliției municipiului Suceava

Câțiva polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale al Poliției municipiului Suceava au ieșit ieri în parcarea unității, de pe strada Universității, pentru a face curățenie. Suprafața parcării a fost spălată temeinic cu un furtun adus de acasă de unul dintre polițiști, iar gunoaiele din parcare au fost strânse și puse în tomberoane.
Campania de igienizare era necesară având în vederea starea în care se afla parcarea și s-a dorit a fi un exemplu și pentru alte instituții de pe strada Universității și nu numai.

Câțiva polițiști au făcut curat în parcare și în fața sediului Poliției municipiului Suceava
Câțiva polițiști au făcut curat în parcare și în fața sediului Poliției municipiului Suceava
Câțiva polițiști au făcut curat în parcare și în fața sediului Poliției municipiului Suceava
Câțiva polițiști au făcut curat în parcare și în fața sediului Poliției municipiului Suceava

Recomandări

Prefectul Andronachi explică de ce este necesară reanalizarea hotărârilor privind locurile de parcare și taxele locale din Suceava

Un inconștient cu permisul suspendat, în arest după ce a fugit de polițiști pe străzile Sucevei și a intrat cu mașina într-un parc