Militarii Detașamentului de Pompieri Suceava, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Fântânele, au intervenit cu două autospeciale cu apă și spumă pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit miercuri la o gospodărie, în satul Stamate, comuna Fântânele. Incendiul a fost anunțat la 112 la ora 15.26.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la coceni de porumb și la o șură, existând pericolul de propagare la casa de locuit și la anexele gospodărești.
Incendiul a fost lichidat la ora 16:25. Au ars aproximativ 800 de snopi de coceni și circa 6 metri pătrați din peretele din lemn al șurii. S-au degradat aproximativ 20 de metri pătrați de învelitoare din azbociment, de pe acoperișul construcției.
„Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost jocul copiilor cu focul”, se precizează în comunicatul pompierilor.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime.






