Accident

Căruțaș prăbușit într-o groapă, după ce calul a „ignorat” un indicator

Un bătrân în vârstă de 77 de ani a ajuns la spital după ce s-a prăbușit într-o groapă cu tot cu căruța cu care se deplasa, accidentul petrecându-se după ce calul, nesupravegheat de conducătorul atelajului, a intrat într-o zonă în care se efectuau lucrări la un pod. Accidentul s-a petrecut sâmbătă dimineață, în jurul orei 7.15, pe DJ 209G, pe raza comunei Straja.
Conform Poliției, calul, intrat în zona de șantier, s-a prăbușit într-o groapă adâncă de trei metri, odată cu el căzând și căruța în care se afla proprietarul, Aurel C., localnic din Straja.
Acesta, precizează poliția, nu era atent la traseu, fiind posibil chiar să fi dormit în momentul accidentului.
Din ancheta făcută de Poliție la fața locului rezultă că societatea care lucrează în zonă semnalizase corespunzător zona de șantier, fiind amplasate indicatoare rutiere de ocolire pe celălalt sens de mers, precum și un semafor electric.
Așadar, precizează Poliția, culpa producerii accidentului îi aparține exclusiv bărbatului din căruță. Din fericire, acesta a avut noroc, la spital fiind diagnosticat cu leziuni care nu-i pun viața în pericol. El are o contuzie toracică și este suspect de fracturi costale, la o primă evaluare având nevoie de 10-15 zile de îngrijiri medicale pentru a se vindeca.
Din cauza stării de sănătate, nu s-a putut stabili pe loc dacă acesta băuse, însă la spital i-au fost recoltate probe biologice de sânge.

Recomandări

Tânărul băut implicat în accidentul în care a murit un alt tânăr, la Soloneț, externat din spital și reținut în arest de polițiști

Femeia care și-a învelit într-o pătură nou-născutul și apoi l-a abandonat în mașina de spălat, condamnată la 16 ani de închisoare

Pericol pe trotinete: doi copii au ajuns la spital, iar un bărbat beat criță s-a ales cu o amendă consistentă