Care sunt pârghiile legale prin care se poate retrage un titlu de doctor

Retragerea titlului de doctor prin solicitare la Ministerul Educației nu se poate face de către persoana care posedă titlul de doctor, fiindcă nu există cadru legal, însă orice persoană poate sesiza CNATDCU cu privire la încălcarea normelor academice într-o teză de doctorat, scrie Mediafax.Persoana care deține un titlu de doctor nu poate cere retragerea acestuia prin depunerea unei solicitări la Ministerul Educației, însă oricine poate depune o sesizare la Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), în care să denunțe încălcarea eticii academice într-o teză de doctorat.

Recomandări

Petru Pralea-Spînu, șef de promoție al Facultății de Silvicultură: „Succesul este atunci când reușești să îi inspiri pe ceilalți să devină mai buni”

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”

Fălticeniul și-a celebrat valorile. „Ordinul Fălticeni Cultural” a fost acordat unor personalități care onorează comunitatea prin excelență și dăruire