Capturi

Cărăușii interceptați de polițiștii de frontieră au lăsat în urmă țigări de contrabandă în valoare de 150.000 de lei

Polițiștii de frontieră de la Brodina au capturat, sâmbătă, din două locații diferite, cantități mari de țigări de contrabandă, evaluate la aproximativ 150.000 de lei. În ambele cazuri, țigările au fost abandonate în zona de frontieră, după transporturi ale cărăușilor peste fășia verde. Într-unul din cazuri, polițiștii de frontieră au urmărit și au tras focuri de armă după mai mulți suspecți, care însă au fugit pe teritoriul Ucrainei, lăsând în urmă țigările.
Cea mai importantă captură este cea efectuată sâmbătă seara, în jurul orei 21.00, când un echipaj al Sectorului Poliției de Frontieră Brodina a observat mai multe persoane care transportau colete voluminoase, de la frontiera de stat către interiorul țării. Când i-au „simțit” pe polițiști, cărăușii au luat-o la fugă în direcții diferite, spre statul vecin. Polițiștii i-au somat inițial verbal, apoi cu trei focuri de armă trase în plan vertical, însă, așa cum se întâmplă adesea, scăparea cărăușilor este foarte aproape, peste fășie, în Ucraina.
La fața locului au fost descoperite 18 colete care au fost transportate la sediul sectorului, unde în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 8.970 de pachete cu țigări de proveniență ucraineană, a căror valoare se ridică la suma de 105.000 lei.
Tot sâmbătă, aceiași polițiști de la Sectorul Brodina, pe timpul unei misiuni de supraveghere și control a frontierei de stat, au descoperit în apropierea frontierei, pe raza localității Costileva, mai multe colete abandonate care conțineau țigări. Acest transport era de 4.000 de pachete de țigări, rezultând un alt prejudiciu, de 47.000 de lei.
În total, sâmbătă, polițiștii de frontieră de la Brodina au confiscat 12.970 de pachete cu țigări de contrabandă, în valoare de 152.000 de lei, ce urmau să ajungă pe piața neagră din zonă.

Recomandări

Autoturism cu țigări de contrabandă, oprit la Milișăuți după o acțiune nocturnă a polițiștilor de frontieră

Peste 16.000 de pachete de țigări de contrabandă, găsite ascunse într-un camion ucrainean care transporta furaje de soia

Polițiștii de frontieră au confiscat un autoturism de 25.000 de euro furat din Germania și găsit la Vicovu de Sus

Țigări în valoare de 110.000 de lei, în autoturismul Audi A6 abandonat de contrabandistul urmărit de polițiști

Șofer care transporta țigări de contrabandă, urmărit la ieșirea din Suceava spre Fălticeni. Suspectul urmărit cu focuri de armă a dispărut printre strujeni de porumb