Cantități importante de alimente, alcool, carburanți au fost confiscate de polițiști în cadrul unei ample acțiuni pentru combaterea transporturilor ilicite de mărfuri, denumită „Cărăușul”, fiind aplicate peste 130.000 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 38 de milioane de lei.
Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) precizează, într-un comunicat, că au fost verificate peste 390.000 de mijloace de transport în comun.
Din 4 iulie dată la care la nivelul IGPR a fost elaborat Planul de Acțiune Cărăușul, au fost efectuate 108.596 de controale, în care, alături de polițiști, au fost angrenați specialiști din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală și ai Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, fiind verificate 390.268 de mijloace de transport.
În urma verificărilor, au fost aplicate 137.876 contravenții, din care 9.838 de contravenții la Legea 12/1990 privind combaterea actelor ilicite de comerț, 318 pentru încălcarea OUG 93/2009 care prevede măsuri pentru întărirea controlului în scopul combaterii transporturilor ilicite de mărfuri, precum și 127.720 la alte acte normative.
Valoarea totală a amenzilor aplicate este de 38.360.965 de lei, iar cea a bunurilor ridicate în vederea confiscării se estimează la suma de 20.559.719 lei.
De asemenea, polițiștii au constatat 480 de infracțiuni în care sunt cercetate 478 persoane, valoarea prejudiciului cauzat fiind de 49.127.916 lei, iar valoarea bunurilor indisponibilizate de 4.002.529 lei.
Totodată, au fost dispuse măsuri de confiscare în cazul a 172 mijloace de transport implicate în transporturile ilicite de mărfuri.
Astfel, au fost ridicate în vederea confiscării peste 3.140 tone grâu, 34 tone făină, 263 tone orz, 522 tone rapiță, 20 tone soia, 130 tone porumb, 134 tone floarea soarelui, 29 tone tărâțe, 5, 9 tone concentrate pentru animale și 7,4 tone boabe muștar. Totodată, au fost ridicate în vederea confiscării 32.401 bucăți pâine și produse de panificație în valoare de 43.366 lei.
Au fost ridicate în vedere confiscării 275.648 pachete de țigări, 52.367 litri alcool, 186.305 litri motorină și 320.689 litri alți combustibili.
De asemenea, în urma acțiunilor desfășurate au mai fost indisponibilizate în vederea confiscării următoarele bunuri: 212.696 de kilograne de legume și fructe, 41 de tone de carne de pui și porc congelată, 8.220 de pachete de cafea, 18 tone de zinc, 1.389 de kilograne de neferoase, 496 de metri cubi de material lemnos, 22.600 de kilograne de feroase, 44.519 de kilograme alte produse și diferite bunuri în valoare de 1.512.984 de lei.





