Investiții

Cantină pentru elevi, sediu nou pentru primărie și dispensar, inaugurate la Horodnic de Sus

Centrul civic din Horodnic de Sus
Centrul civic din Horodnic de Sus

Administrația locală din Horodnic de Sus a inaugurat, sâmbătă, noile investiții în centrul civic al comunei. Este vorba despre o cantină – „Căsuța cu bucate”, unde elevii din comună vor primi o masă caldă în timpul anului școlar, sediul primăriei și fosta clădire a poștei, complet reabilitate și modernizate.
La manifestările organizate de comunitatea locală cu această ocazie au participat președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, prefectul Alexandru Moldovan, primarii din Rădăuți, Vicovu de Sus, Arbore, Horodnic de Jos, Iaslovăț, Bilca, Marginea și consulul onorific al Republicii Coreei de Sud, Dumitru Mihalescul.
Conform unui comunicat transmis de Consiliul Județean Suceava, președintele Flutur a apreciat că ziua de sâmbătă a fost una „de succes pentru administrația publică liberală, un mandat de succes pentru primarul liberal Valentin Luță, de la Hordodnic de Sus”.
„Am participat astăzi la inaugurarea a încă trei obiective noi de investiții în Horodnic de Sus sub mandatul primarului Valentin Luță. O primărie nouă, în care stilul autentic bucovinean, cu lavița veche și laiceru de pe perete, este îmbinat cu birourile moderne, europene, gata pentru a veni în sprijinul populației. O cantină socială unde primăria acordă o masă caldă elevilor de la școala generală din comună în timpul anului școlar și o clădire a poștei care era dărăpănată și acum arată impecabil, cu spații de servicii publice pentru populația locală. Nu demult, la primarul Luță am participat la inaugurarea dispensarului medical. S-a renovat din temelii și s-a modernizat o casă de cultură unicat în județul Suceava, s-au modernizat școli și grădinițe, s-au făcut investiții în apă și canalizare și, mai nou, primarul are proiectul de aducțiune gaz metan pentru populația din Horodnic de Sus”, a transmis președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur. Acesta a mai arătat că activitatea administrativă a primarului Valentin Luță este prețuită de locuitorii din comună, care îl consideră „foarte eficient”. „Astfel de exemple de primari fac cinste județului Suceava și, din fericire, avem multe astfel de exemple, indiferent de culoarea politică. În parteneriat cu Consiliul Județean, au schimbat la față județul Suceava”, a mai spus Flutur. În centrul noii zone cu clădiri administrative din Horodnic de Sus stă primăria comunei. Alături, în același stil arhitectural, au fost renovate fosta clădire a poștei, clădirea dispensarului comunal și „Căsuța cu Bucate”, o clădire în care va funcționa cantina pentru elevii din Horodnic de Sus.

Ceremonia religioasă de la inaugurarea noilor investiții
Ceremonia religioasă de la inaugurarea noilor investiții
Primăria Horodnic de Sus
Primăria Horodnic de Sus
Cantina Căsuța cu Bucate
Cantina Căsuța cu Bucate
Prefectul Alexandru Moldovan și primarul Valentin Luță
Prefectul Alexandru Moldovan și primarul Valentin Luță
Primăria Horodnic de Sus
Primăria Horodnic de Sus
Investiții
Investiții
Investiții
Investiții
Centrul civic din Horodnic de Sus
Centrul civic din Horodnic de Sus

Recomandări

Casa Tatos, bijuterie arhitecturală din Fălticeni, a fost inaugurată și devine noul sediu al Stării Civile și Evidenței Persoanelor

72 de școli din România, Republica Moldova și Ucraina, cu peste 2.000 de elevi și profesori, au participat la ediția a XXIV-a a Festivalului Interjudețean „Zilele Sportului Școlar” de la Putna

Ministrul Educației și reprezentanți ai mediului economic au dezbătut la Universitatea Suceava dezvoltarea unor zone economice speciale în regiunea de nord-est

Concursul Internațional de Interpretare Pianistică „Bucovina Muzicală”, ediția a V-a, la Horodnic de Sus și Rădăuți

De ce nu pot folosi pacienții în scaun cu rotile liftul ambulatoriului din Vatra Dornei. Explicațiile conducerii și reacția primăriei

Pacienții imobilizați în scaune cu rotile sunt, în continuare, transportați pe scări de aparținători
Pacienții imobilizați în scaune cu rotile sunt, în continuare, transportați pe scări de aparținători