Solicitare

Campusuri școlare în Șcheia, Rădăuți și Fălticeni

Inspectoratul Școlar Suceava a solicitat Ministerului Educației, Cercetării și Inovării aprobarea pentru construirea a încă trei campusuri școlare, în afara celor deja începute la Dorna Candreni, Vicovu de Sus, Gura Humorului și cel de la Liceul cu Program Sportiv. Șeful IȘJ Suceava, Petru Carcalete, a precizat că s-a propus construcția de noi amplasamente în Șcheia, Rădăuți și Fălticeni, întrucât liceele existente nu reușesc să acopere zone destul de întinse. Propunerile făcute de IȘJ Suceava nu au primit încă aprobare de la Ministerul Educației, deși ministrul Ecaterina Andronescu a declarat cu puțin timp în urmă că „înființarea celor 64 de campusuri școlare la nivel național reprezintă una dintre prioritățile Ministerului Educației, Cercetării și Inovării”.
În ceea ce privește situația celor patru campusuri școlare în care au demarat deja lucrările de execuție, ministerul nu a alocat în acest an fonduri pentru continuarea lucrărilor.
Anul trecut, ministerul a alocat 7,5 milioane de lei pentru lucrările din cele patru campusuri școlare.
Cel mai mare campus este cel de la Vicovu de Sus, care are și cei mai mulți elevi din zonă. Zona Rădăuți-Vicov este cea mai aglomerată din punct de vedere al populației. Patru licee în zonă, unul la Vicovu de Sus și trei în Rădăuți, trebuie să deservească o populație de 150.000 de locuitori.

Recomandări

Fălticeniul și-a celebrat valorile. „Ordinul Fălticeni Cultural” a fost acordat unor personalități care onorează comunitatea prin excelență și dăruire

,,Actori mari pe scene mici’’ – emoții, implicare și talent, pe scena Teatrului ,,Matei Vișniec’’ Suceava

Festivalul cultural-filantropic pentru copii și tineri „Sânzienele copiilor”, ediția a V-a, la Vicovu de Sus

72 de școli din România, Republica Moldova și Ucraina, cu peste 2.000 de elevi și profesori, au participat la ediția a XXIV-a a Festivalului Interjudețean „Zilele Sportului Școlar” de la Putna