Demers

Campanie județeană de popularizare a proiectului liberal de reformă morală

Campanie județeană de popularizare a proiectului liberal de reformă morală
Campanie județeană de popularizare a proiectului liberal de reformă morală

Liberalii suceveni vor declanșa la nivelul județului o campanie de popularizare a proiectului PNL de reformă morală a clasei politice din România, proiect care are două coordonate, limpezirea trecutului și schimbarea modalității de a face politică. Președintele organizației județene a PNL, Ion Lungu, a declarat ieri, într-o conferință de presă, că în județ vor fi distribuiți fluturași care vor conține detalii cu privire la proiectul liberal. PNL, a spus Lungu, consideră că la 16 ani de la Revoluție clasa politică are obligația morală de a condamna comunismul. „Este o declarație care naște comentarii. Majoritatea dintre noi poate am fost comuniști, și eu am fost comunist, dar trebuie condamnată acea parte tristă a comunismului care se referă la crimele din închisori, la distrugerea elitelor românești, a valorilor românești. De aceea noi ne propunem să facem o despărțire definitivă de trecut, de comunism”, a declarat Lungu. El a arătat că în acest sens PNL își propune să adopte o lege pentru condamnarea comunismului și a crimelor înfăptuite în numele acestuia, adoptarea legii lustrației pentru îndepărtarea nomenclaturiștilor de pe scena politică, adoptarea legii accesului la propriul dosar și desconspirarea poliției politice, eficientizarea activității Consiliului Național de Studiere a Arhivelor Securității, instituție fundamentală în aplicarea reformei morale. PNL, a adăugat Lungu, își propune să modifice modul de a face politică, sens în care intenționează să adopte o lege a transparenței decizionale, o lege a accesului la informațiile publice, introducerea declarațiilor detaliate de avere, introducerea votului nominal pentru parlamentari, înlăturarea imunității miniștrilor. „Aici e de precizat că și pentru foștii miniștri și pentru cei în funcție. Având în vedere faptul că mulți dintre miniștri sînt și parlamentari, nu este moral să se ascundă după această imunitate parlamentară. Este corect ca toată lumea să fie egală în fața legii. De asemenea, pentru continuarea acestei reforme, PNL va susține adoptarea Codului Electoral pentru corectarea deficiențelor sistemului electoral, introducerea votului uninominal pentru un Parlament mai responsabil și implicat în reprezentarea intereselor celor care îi acordă votul”, a subliniat Lungu.

Recomandări

Liderul oamenilor de afaceri din PNL Suceava, Dumitru Mihalescul: „Ilie Bolojan este singurul care are curajul de a face acele reforme care s-au amânat de zeci de ani spre binele României”

Închisoare pentru un șofer beat care a provocat un accident grav și a fugit. Daune mici acordate pentru victima care a fost la un pas de moarte

Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina
Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina

Ilie Bolojan i-a mulțumit fostului președinte al Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, pentru aportul său în proiectul autostrăzii A7 Pașcani – Suceava