Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava a lansat campania națională „Conștientizarea lucrătorilor privind riscurilor de accidentare în perioada conducerii autovehiculelor rutiere pe drumurile publice”, campanie ce se va derula până în luna noiembrie a acestui an.
Obiectivul campaniei îl constituie participarea, pe parcursul anului 2009, la instruirile lunare de conștientizare a cel puțin 90% din totalul lucrătorilor care conduc autovehicule rutiere pe drumurile publice în îndeplinirea unor sarcini de muncă.
Potrivit inspectorului șef adjunct al departamentului Sănătate și Securitate în muncă din cadrul ITM Suceava, Dorin Mihăilă, „la nivel național, 13,3% din victimele accidentelor de muncă înregistrate provin în urma accidentelor de circulație”. Construcțiile, transporturile terestre, industria alimentară și comerțul sunt principalele domenii de activitate ce furnizează în mod constant un număr mare de victime ca urmare a producerii accidentelor de muncă de circulație.
Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava va organiza, fiecare lună, ședințe de conștientizare la sediul a cel puțin 5 angajatori. Ședințele de conștientizare se vor organiza, de regulă, în prima săptămână a lunii pentru a se suprapune cu ședințele de instruire stabilite de către angajator. În trimestrul II (aprilie-mai-iunie) campania se va adresa și lucrătorilor ce conduc autovehicule rutiere ale Stației Județene de Ambulanță.
În lunile octombrie și noiembrie I.T.M. Suceava va testate cunoștințele acumulate de către lucrătorii cărora li se adresează aceasta campanie națională de conștientizare.





