Speranță în tineri

Campania de prevenire a corupției, dedicată în special studenților



Campania de prevenire derulată, ieri, printre tinerii aflați în zona Universității
Campania de prevenire derulată, ieri, printre tinerii aflați în zona Universității

Ofițeri de la Serviciul Județean Anticorupție Suceava, împreună cu colegi de la Inspectoratul de Poliție Județean Suceava și studenți voluntari de la Facultatea de Drept, au organizat ieri o acțiune de informare și responsabilizare pe tema prevenirii faptelor de corupție în parcul de lângă Universitatea „Ștefan cel Mare”. Au fost distribuite peste 250 de pixuri personalizate, calendare și alte materiale de promovare a modalităților de sesizare privind faptele de corupție, fiind vizați în special tinerii.
Acțiunea a avut rol de responsabilizare și de purtare a unor discuții directe cu tinerii, pentru a li se explica cum pot sesiza la timp și eficient fapte de corupție care îi afectează direct.
Polițiștii au insistat, atât în pliante, cât și în discuții, pe existența numărului special Tel Verde 0800806806, unde pot fi sesizate în timp real faptele de corupție.
Astfel de acțiuni par a fi tot mai necesare, în condițiile în care, în județul Suceava, de la cetățeni vin foarte puține sesizări concrete privind fapte de corupție.
Relevant în acest sens este că pe parcursul anului 2016, deși numărul de dosare de corupție întocmite de polițiști și procurori a fost mare, s-au putut realiza doar trei acțiuni de prindere în flagrant, în urma unor denunțuri venite la timp.
Deși auzim foarte des suceveni care să se plângă de corupție, în tot anul 2016 din tot județul au fost înregistrate doar șapte apeluri la Tel Verde 0800806806.


Campania de prevenire a corupției, dedicată în special studenților
Campania de prevenire a corupției, dedicată în special studenților
Campania de prevenire derulată, ieri, printre tinerii aflați în zona Universității
Campania de prevenire derulată, ieri, printre tinerii aflați în zona Universității


Recomandări

Șoc: primul dosar de condamnare a fostului șef de la Permise și Înmatriculări, trimis spre rejudecare. Totul se reia de la zero

Georgiana Vargan, avocata care îl reprezintă pe unul dintre cei implicați în dosar
Georgiana Vargan, avocata care îl reprezintă pe unul dintre cei implicați în dosar

Trei examinatori și șase instructori auto, trimiși în judecată pentru corupție generalizată pentru permise în ”era” post-Obreja

Alți șase instructori auto, trimiși în judecată pentru că dădeau mită pentru permis unui polițist care lucra sub acoperire
Alți șase instructori auto, trimiși în judecată pentru că dădeau mită pentru permis unui polițist care lucra sub acoperire

Bogdan Loghin dezvăluie că activistul Daniel Bodnar a trecut de la prietenie la șantaj pentru că el și angajații din primărie nu au cedat în fața cererilor ilegale ale acestuia

Bogdan Loghin spune că Daniel Bodnar a trecut de la prietenie la șantaj pentru că nu i-a rezolvat acestuia mai multe cereri ilegale
Bogdan Loghin spune că Daniel Bodnar a trecut de la prietenie la șantaj pentru că nu i-a rezolvat acestuia mai multe cereri ilegale

Deputatul USR de Suceava, Emanuel Ungureanu, a depus un proiect de lege prin care ofițerii DGA să poată cerceta în continuare corupția