Camera Deputaților a modificat OUG privind atribuțiile CC, PDL contestă modificările



Camera Deputaților a adoptat, miercuri, cu 159 voturi „pentru” și 7 abțineri, modificarea OUG privind CC în sensul că se pot contesta la Curtea Constituțională hotărârile Parlamentului care au caracter normativ și care afectează valori și principii constituționale.
Votul a fost dat în absența deputaților PDL care au părăsit ședința în semn de protest pentru că Ordonanța nu a fost respinsă în totalitate.
În timpul dezbaterilor generale, deputații PNL, PSD și UNPR au susținut raportul comisiei juridice care prevede modificarea OUG privind CC în sensul că se pot contesta la Curtea Constituțională hotărârile Parlamentului care au caracter normativ și care afectează valori și principii constituționale, în timp ce PDL a considerat că prin acest raport se limitează atribuțiile Curții.
Deputatul PNL Eugen Nicolăescu a spus că PDL a spus minciuni în legătură cu restrângerea atribuțiilor Curții Constituționale, arătând că, până de curând, când PDL a modificat legea, Curtea Constituțională nu a avut ca atribuție exprimarea pe hotărârile Parlamentului.
„Până când PDL, mânat de frică că Traian Băsescu s-ar putea să aibă o problemă, a modificat legea, niciodată Curtea Constituțională nu a avut ca atribuție exprimarea pe hotărârile Parlamentului”, a spus Nicolăescu. El a adăugat că raportul comsiei juridice este corect constituțional.
Liderul grupului UNPR, Eugen Nicolicea, a spus și el că niciodată Curtea Constituțională nu a avut în atribuții pronunțarea pe hotărârile Parlamentului și că prin raportul comisiei nu s-a limitat nimic din atribuțiile Curții. El a spus că grupul progresist consideră că acest raport respectă decizia CC și dă posibilitatea Curții să se pronunțe cu privire la constituționalitatea hotărârilor Parlamentului.
În replică, deputatul PDL Daniel Buda a susținut că PDL consideră că se respectă decizia Curții numai prin respingerea OUG 38 în totalitate și că raportul comisiei juridice restrânge atribuțiile Curții.
În timpul dezbaterilor, liderul grupului minorităților, Varjan Pambuccian, a făcut un apel la calm și i-a rugat pe deputați să vorbească mai încet la microfon, arătând că înțelege că „spiritele sunt înfierbântate și toată lumea țipă”.
Zgonea a anunțat că cvorumul este de 155 de deputați.
După vot, deputatul PDL Clement Negruț a spus că în sală au fost dor 153 de deputați.
Forul decizional este Senatul.