Un bărbat în vârstă de 46 de ani din comuna Vama a murit călcat de un TIR, după ce, pe fondul consumului excesiv de alcool, a căzut pe șosea. Accidentul s-a petrecut luni noapte, în jurul orei 22.15, pe DN 17, pe raza satului Molid, comuna Vama.
Autorul accidentului, Ioan A., în vârstă de 41 de ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, posesor de permis de conducere din 1997, nu l-a văzut la timp pe bărbatul întins pe carosabil, Ioan H., astfel că mașina pe care o conducea l-a agățat pe cel întins pe carosabil și l-a târât mai multe sute de metri. Ioan H. a murit pe loc.
Șoferul le-a declarat polițiștilor că, din cauza absenței iluminatului public, a sesizat doar o pată neagră pe carosabil, cu câțiva metri înainte de impact și nu a mai avut timp să frâneze.
Acesta nu se afla sub influența băuturilor alcoolice iar TIR-ul era în conformitate cu normele de circulație.





