Liga a III-a

Căinari și Stănescu au fost reprimiți la antrenamentele Forestei

Căinari (stânga) și Stănescu au fost reprimiți în lotul Forestei

Înfrângerea din urmă cu două etape, 1-4, în deplasare, cu FC 2 Botoșani, a produs supărare mare în tabăra Forestei. În urma acelui rezultat, conducerea clubului a decis excluderea din lot pe o perioadă nedeterminată a fotbaliștilor Cornel Căinari și Vlad Stănescu, din cauza evoluțiilor neconvingătoare din acest debut de sezon. Cei doi au fost trimiși să se antreneze separat și n-au făcut parte din lotul grupării sucevene pentru partida din runda a VII-a a Ligii a III-a, cu Ozana Târgu Neamț, disputată la finalul săptămânii trecute. La începutul acestei săptămâni ei au primit însă o nouă șansă.
„Am avut o discuție cu ei și am decis să îi reprimim în lot. Avem un obiectiv de îndeplinit și sper să înțeleagă că este un moment zero pentru noi. Este clar că Stănescu și Căinari au valoare mult mai mare decât au arătat în primele etape și sper să se pună pe treabă, pentru că avem nevoie de ajutorul lor. Cred că această săptămână de excludere a fost suficientă pentru ca ei să mediteze unde au greșit și am convingerea că au revenit mult mai deciși să demonstreze că pot fi utili echipei. Pe această cale am dorit să tragem un semnal de alarmă și pentru ceilalți componenți ai lotului, care sper că s-au convins acum că nu suntem deciși să tolerăm jumătățile de măsură”, a declarat Andrei Ciutac, președintele Forestei.
În etapa următoare gruparea suceveană va evolua în deplasare, cu Ceahlăul Piatra Neamț, sâmbătă, cu începere de la ora 15.00.

Recomandări

Suceava este reprezentată la Olimpiada Internațională de Biologie, de la Vilnius. Ștefanista Rebeca Ungureanu: „E ca o minune”

Voievozii care au zidit Țara Moldovei prin credință, curaj și înțelepciune au fost pomeniți în Cetatea de Scaun a Sucevei

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”

Petru Gherasim, șeful de promoție al Facultății de Litere și Științe ale Comunicării 2026 de la USV: „Nu am mers niciodată cu jumătăți de măsură”