Bunuri furate dintr-un apartament în timp ce proprietara era acasă

Poliția Municipiului Câmpulung Moldovenesc a fost sesizată marți dimineață de o femeie de 39 de ani, localnică, cu privire la faptul că în noaptea precedentă persoane necunoscute i-au sustras din apartament mai multe bunuri.
Apartamentul persoanei vătămate este situat la parterul blocului, iar în noaptea respectivă proprietara a lăsat geamurile de la ambele dormitoare deschise în intervalul orar 20.30/02.00. În această perioadă, atât reclamanta, cât și mama sa în vârstă de 63 de ani s-au aflat în apartament, respectiv în bucătărie și sufragerie. În jurul orei 02.00, proprietara a constatat că dintr-unul din dormitoare ale cărui geamuri au fost lăsate deschise i-a fost sustras un televizor și o unitate PC, valoare totală a prejudiciului fiind de 1.400 lei.
S-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „furt calificat”, se precizează în comunicatul poliției.

Recomandări

Blocul afectat de explozia de acum trei ani din Burdujeni, luat în stăpânire de pisici, iar proprietarii sunt pe drumuri și acum

Beat și fără permis, a provocat un accident cu mașina pe care a furat-o în timp ce șoferul era într-un magazin

Un bărbat în vârstă de 45 de ani, din Marginea, a ajuns la spital după ce a fost implicat într-un accident rutier
Un bărbat în vârstă de 45 de ani, din Marginea, a ajuns la spital după ce a fost implicat într-un accident rutier