Infracțiune piscicolă

Braconieri de pește pe iazul de la Moara, prinși în flagrant



Doi bărbați au fost prinși în flagrant în timp ce braconau pește, de pe un iaz din comuna Moara. S-a întâmplat marți noapte, cei doi fiind prinși de agenții de la o societate de pază și predați poliției. Marți noapte, în jurul orei 23.30, oamenii legii de la Postul de Poliție Moara au fost sesizați de administratorul unui iaz din localitate despre faptul că doi indivizi care au braconat pește pe proprietatea sa au fost prinși în flagrant. Cu o oră înainte, paznicul societății a observat că doi indivizi au introdus în apă plase pentru braconat pește, astfel că și-a sesizat șeful, iar acesta la rândul său a cerut sprijin lucrătorilor de la o agenție de pază din Suceava. Aceștia din urmă, rezultă din constatările poliției, i-au surprins pe cei doi în timp ce se îndepărtau de pe acumularea de apă, având asupra lor pari din lemn, saci de rafie cu o plasă monofilament și câteva kilograme de pește. Indivizii au fost opriți de agenții de pază și predați în scurt timp polițiștilor, pentru efectuarea unei anchete.



Recomandări

Un sucevean judecat pentru un jaf ca-n filme, săltat în dosarul privind fabrica de bani de la Burla. Suspecții, prinși cu 1,2 milioane de euro falși și cu un kilogram de cocaină

O casă nelocuită din Burla ar fi fost transformată în fabrică de făcut euro falși. Suspecții, prinși cu 1,2 milioane de euro falși și cu un kilogram de cocaină
O casă nelocuită din Burla ar fi fost transformată în fabrică de făcut euro falși. Suspecții, prinși cu 1,2 milioane de euro falși și cu un kilogram de cocaină

Doi hoți veniți la jafuri la pont, prinși în flagrant de polițiștii suceveni. Gruparea era organizată de o femeie care făcuse o listă cu victime cu mulți bani

Doi hoți veniți la jafuri la pont, prinși în flagrant de polițiști. Gruparea era organizată de o femeie care făcuse o listă cu victime cu mulți bani

Doi hoți veniți la jafuri la pont, prinși în flagrant de polițiști. Gruparea era organizată de o femeie care făcuse o listă cu victime cu mulți bani