Borsetă furată dintr-o mașină lăsată descuiată câteva minute



Secția de Poliție Burdujeni a fost sesizată sâmbătă, la ora 11.25, de un bărbat de 78 de ani, din municipiul Suceava, despre faptul că vineri, în jurul orei 16.00, persoane necunoscute i-au sustras bunuri din autoturismul parcat pe strada Jean Bart din localitate.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, profitând de neglijența victimei, care, vineri, în jurul orei 16.00, a parcat autoturismul pe strada Jean Bart din localitate, fără să încuie ușile autoturismului și lăsând bunuri la vedere, după care a mers la o cunoștință, unde a stat circa 2-3 minute, persoane necunoscute i-au sustras de pe banchetă o borsetă cu bani și documente, valoarea prejudiciului fiind de circa 200 lei.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de furt, cercetările fiind continuate de polițiști pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului”, se precizează în comunicatul poliției.



Recomandări

A furat o sumă considerabilă din casa medicului de familie al propriilor copii. Ulterior a ”vizitat” și locuința unui notar

Ștefan-Sorin Farcaș, de această dată în colaborare cu Adrian-Gheorghe Buzic, a spart și casa notarului public Ioan Covariuc, din Milișăuți
Ștefan-Sorin Farcaș, de această dată în colaborare cu Adrian-Gheorghe Buzic, a spart și casa notarului public Ioan Covariuc, din Milișăuți