Boc a economisit încă 3.000 lei pe cardul bancar, în ultimele două luni



Premierul Emil Boc. Foto: CAPP
Premierul Emil Boc. Foto: CAPP

Premierul Emil Boc a strâns, în ultimele două luni, încă 3.000 de lei pe cardul bancar și a fost remunerat de Guvern în calitate de prim-ministru cu o sumă totală de 67.795 lei de la preluarea mandatului, conform ultimei sale declarații de avere, completată săptămâna trecută.
Documentul indică o creștere a sumei păstrate de șeful Guvernului pe cardurile bancare deținute la BCR, Banca Transilvania, ING și Bancpost, de la 62.000 lei, în luna octombrie, la 65.000 lei, în luna decembrie.
Economii similare au fost notate periodic și în declarațiile precedente, completate pe parcursul anului.
Șeful Guvernului mai arată în ultima declarație de avere că a fost remunerat ca prim-ministru în intervalul decembrie 2008 – noiembrie 2009 cu 67.795 lei, în timp ce soția sa a avut un salariu total în perioada ianuarie-noiembrie de 19.207 lei la Universitatea Babes-Bolyai.
Spre deosebire de declarația de avere anterioară, în noul document nu mai apare mențiunea privind renunțarea benevolă la 20% din salariu, în baza deciziei de reducere a salariilor membrilor Cabinetului pe finalul acestui an.
Șeful Executivului mai deține depozite bancare la BCR (117.000 lei), Banca Transilvania (30.000 lei), BRD (36.000 lei), Bancpost (5.000 lei), la care se adaugă alte economii de 11.000 euro și 2.449 dolari la ING, BRD și Bancpost.
În declarația de avere se menționează că depozitele bancare au fost deschise în intervalul 1998-2009.
În luna iulie, premierul Emil Boc declara că economisește pe card, în lei, iar când acumulează „o sumă”, transferă banii într-un depozit bancar.
„Economisesc pe card atât ce am, în lei, și mai transfer pe depozitul bancar când mai este o sumă”, a spus Boc, întrebat de presă cum economisește banii pe care îi câștigă.