Reanimare

Bătrână în comă și șoc hipotermic, după o noapte în șanț

O bătrână a ajuns ieri dimineață la Spitalul Județean Suceava în comă și în șoc hipotermic, după ce a zăcut într-un șanț toată noaptea. Medicii de la „Urgențe” au constatat că pacienta avea o temperatură sub 35 de grade Celsius și au încercat să o încălzească cu pături și recipiente cu apă caldă. Pacienta în stare de inconștiență a fost trecută în registrul medical ca „necunoscută” din cauză că nu avea nici un act asupra ei. Ea a fost transportată la spital de un echipaj al SIAMUD, condus de către medicul Daniel Martiniuc – directorul SAJ Suceava. Acesta ne-a declarat că bătrâna a zăcut toată noaptea într-un șanț, pe raza localității Șerbănești. Ieri dimineață, în jurul orelor 7.30, un cetățean din localitate a sunat la numărul de urgență „112”, pentru ca femeia ce zăcea inconștientă în șanț să poată primi îngrijiri medicale. Localnicii au explicat cadrelor venite la fața locului că femeia nu este din Șerbănești, că nu îi cunosc numele și nici de unde vine, dar că au văzut-o marți seara în stare avansată de ebrietate. Daniel Martiniuc a declarat că, cel mai probabil din cauza consumului de alcool, pacienta și-a pierdut cunoștința și a stat afară peste noapte, fapt pentru care a fost găsită în șoc hipotermic. Bătrâna se află în prezent sub monitorizare atentă în Secția de Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalului Județean.

Recomandări

Condamnare cu suspendare pentru un șofer care a accidentat mortal un bătrân și a rănit grav un al doilea, într-o depășire

Neurochirurgia, între rădăcini și viitor. Dr. Iustinian Ioachim Simion, la o întâlnire emoționantă cu fălticenenii, la debutul Zilelor Culturii Fălticenene 2026

O tânără de 18 ani a fost operată de urgență și este în comă, după accidentul violent de miercuri noapte

O fetiță născută în noaptea de Înviere și aproape 1.000 de prezentări terestre și pe cale aeriană la Urgențele Spitalului Clinic din Suceava