Băut zdravăn și fără permis, s-a oprit cu mașina pe care o conducea într-un șanț

Băut zdravăn și fără permis, s-a oprit cu mașina pe care o conducea într-un șanț
Băut zdravăn și fără permis, s-a oprit cu mașina pe care o conducea într-un șanț

Băut zdravăn și fără a avea permis de conducere, un bărbat din satul Bănești, comuna Fântânele, a plecat la plimbare în miez de noapte (n.a. – marți spre miercuri, 7/8 aprilie) cu mașina soției, marca VW Bora.

În timp ce se afla pe DN29, la Salcea, bărbatul în vârstă de 34 de ani nu a mai putut controla vehiculul, care a intrat într-un șanț.

Prin zonă a trecut un alt șofer, care a oprit să îl ajute pe cel care a fost implicat în evenimentul rutier.

A observat că șoferul mașinii VW Bora mirosea a alcool, motiv pentru care a sunat la 112 și a alertat Poliția.

Oamenii legii l-au testat cu aparatul etilotest pe șoferul implicat în incident, iar acesta a indicat o valoare de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost dus la spitalul din Suceava, unde i-au fost luate probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

Mai mult, după ce au verificat baza de date, polițiștii au constatat că ”șoferul” nu avea nici un fel de permis de conducere.

În aceste condiții, s-a ales cu dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Recomandări

Pietoni loviți de o mașină scăpată de sub control, la volanul căreia se afla un tânăr cu permisul suspendat

Tânăr condamnat pentru trafic de droguri, dar care era încă în libertate, arestat după ce a condus băut și fără permis

Agresori reținuți unul după altul. Tânăr în arest după ce a împărțit pumni pe stradă
Agresori reținuți unul după altul. Tânăr în arest după ce a împărțit pumni pe stradă

Un tânăr băut, care a intrat cu BMW-ul în șanțul de la centura ocolitoare a Rădăuțiului, reținut pentru 24 de ore