Agresiune gravă

Bătrână de 71 de ani, lovită și agresată sexual. Autorul a fost găsit de polițiști dormind în casa victimei

O bătrână în vârstă de 71 de ani a ajuns la Spitalul Județean Suceava cu mai multe leziuni prin agresiune după ce un individ în vârstă de 36 de ani a intrat peste ea în casă și a agresat-o sexual. Agresorul a fost găsit de polițiștii sesizați despre caz chiar în casa victimei, unde, din cauza stării de ebrietate, adormise.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 23.50, polițiștii de la Secția Dărmănești au fost sesizați despre faptul că un bărbat a pătruns în locuința unei femei în vârstă, singure, și a agresat-o fizic.
La fața locului a fost identificată o femeie în vârstă de 71 de ani, care era agitată și avea mai multe leziuni. Agresorul era chiar în casă, pe un pat, unde dormea. El a fost identificat ulterior în persoana localnicului Constantin Hopulele, în vârstă de 36 de ani. Acesta a declarat inițial că a greșit adresa din cauză că era foarte beat și nu își amintește ce a făcut.
Din cercetări a rezultat că individul a spart un geam și a pătruns, pe timp de noapte, în casa victimei, cu care a încercat să întrețină un act sexual.
Bătrâna de 71 de ani a fost preluată de o ambulanță și transportată la Spitalul Județean. Ea a fost diagnosticată cu un traumatism cranio-cerebral minor, contuzie abdominală, contuzie de bazin, contuzii la brațe, anemie severă. Femeia avea și urme de agresiune sexuală.
A doua zi, în continuarea cercetărilor, bărbatul în vârstă de 36 de ani a fost audiat în prezența unui apărător din oficiu și pus sub acuzare pentru săvârșirea infracțiunilor de „tentativă la infracțiunea de viol”, „violare de domiciliu” și „distrugere”.
Individul a fost reținut 24 de ore, după care a fost prezentat în fața magistraților de la Judecătoria Suceava, care au dispus arestarea sa preventivă pentru următoarele 30 de zile.
În baza mandatului, bărbatul a fost introdus în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.

Recomandări

Tatăl unui băiat de 15 ani mulțumește polițiștilor suceveni care au intervenit prompt după ce fiul său a fost agresat în centrul Sucevei

Pușcărie cu executare pentru un sucevean care a incendiat de două ori casa unei femei și a omorât un câine

Suspecții unui furt de bani și lingouri de aur, de peste 57.000 de euro, aceiași care ar fi spart casa unui notar, de unde au plecat cu 1,4 milioane de euro

Un pervers închiria apartamente în Suceava unde filma partide de sex cu o fată de 15 ani, dar și discuții pe videochat cu minori