Bătrân găsit carbonizat în mijlocul unui incendiu de vegetație

Pompierii care au intervenit la un incendiu de vegetație uscată, sesizat duminică, la Berchișești, au găsit trupul carbonizat al unui bătrân, ulterior constatându-se că este vorba de un localnic în vârstă de 87 de ani.
La fața locului au intervenit pompierii militari cu o autospecială de stingere și două ambulanțe SMURD.
Din nefericire, pentru octogenar nu se mai putea face nimic.
Pompierii au constatat că incendiul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 1000 de mp.
Din păcate, astfel de tragedii se petrec periodic în județul nostru. Victimele sunt aproape întotdeauna persoane vârstnice, care dau foc vegetației, pentru igienizarea terenului. Nenorocirile se produc în momentul în care incendiile se extind, iar victimele intră în mijlocul lor pentru a le opri.

Recomandări

Incendiu la casa unui angajat al Primăriei Salcea, angrenat de-a lungul timpului în misiuni multiple de sprijin după incendii

Pompierii avertizează că reîncepe sezonul incendiilor de vegetație, care pot provoca mari pagube sau pierderi de vieți