Aglomerație

“Bătălia” nervilor pe șoselele municipiului

“Bătălia” nervilor pe șoselele municipiului
“Bătălia” nervilor pe șoselele municipiului

– Numărul tamponărilor între autovehicule a fost cel puțin dublu față de alte zile, din cauza traficului intens dintr-o zi de sărbătoare, în care s-a lucrat intens și la repararea străzilor
Șoferii suceveni au avut ieri parte de încă o zi de calvar pe șoselele municipiului reședință de județ. Numărul mare al autovehiculelor înscrise în trafic într-o zi de mare sărbătoare, în paralel cu lucrările de reparații stradale de pe alte artere de circulație, a dus la producerea a numeroase blocaje rutiere, care au pus la grea încercare nervii șoferilor.
Nici nu e de mirare că pe parcursul întregii zile, pe majoritatea arterelor principale, s-au auzit coruri de claxoane “pline de nerv”, acompaniate de înjurături și bodogăneli.
Printre zecile și chiar sutele de mașini prinse într-un astfel de blocaj rutier, mereu s-au găsit unii care au încercat să “fenteze” cumva situația, prin manevre îndrăznețe, al căror rezultat, de multe ori, nu a fost decât depășirea unei singure mașini.
Tocmai din cauza acestor manevre îndrăznețe și a aglomerației foarte mari, numărul tamponărilor între autovehicule a fost cel puțin dublu față de o zi obișnuită, după cum au precizat inspectorii Poliției Rutiere, aflați pe trasee, pentru a dirija circulația, în zonele cu probleme.
Singura consolare a șoferilor suceveni ar fi că, tot din experiența Poliției Rutiere, în asemenea zile, în care se circulă foarte greu și se produc mai multe tamponări, nu au loc accidente rutiere grave.
Străzile care dau cele mai mari bătăi de cap șoferilor suceveni, care își tocesc nervii până avansează puțin, sunt cele din preajma străzii Universității, unde se efectuează lucrări de modernizare, în vederea deschiderii circulației în ambele sensuri.
Astfel, cele mai multe blocaje rutiere au apărut în zona intersecției Areni, pe Bulevardul George Enescu, la intersecția Mărășești, dar și pe Calea Unirii, unde, pentru a ajunge din Burdujeni în Centru, multor șoferi le-a luat mai mult de jumătate de oră.

“Bătălia” nervilor pe șoselele municipiului
“Bătălia” nervilor pe șoselele municipiului
“Bătălia” nervilor pe șoselele municipiului
“Bătălia” nervilor pe șoselele municipiului

Recomandări

Beat și fără permis, un fugar de poliție și-a exprimat regretele pentru faptele sale, înainte de a fi reținut în arest

Tânăr de 24 de ani, arestat pentru că a intrat în casă peste fosta iubită și a violat-o
Tânăr de 24 de ani, arestat pentru că a intrat în casă peste fosta iubită și a violat-o

Deputatul sucevean Valentin Răducea susține legea prin care șoferii profesioniști nu vor mai fi obligați să participe la încărcarea sau descărcarea mărfurilor

CJ Suceava va moderniza trei poduri, două peste râul Suceava, la Udești-Verești și Roșcani și unul la Panaci, peste pârâul Neagra

A ajuns în arest pentru că a provocat rănirea unei fetițe de 5 ani, după ce s-a urcat la volan o alcoolemie de peste 2.5 la mie

A ajuns în arest pentru că a accidentat o fetiță de 5 ani, după ce s-a urcat la volan o alcoolemie de peste 2.5 la mie
A ajuns în arest pentru că a accidentat o fetiță de 5 ani, după ce s-a urcat la volan o alcoolemie de peste 2.5 la mie