Băsescu și Geoană, candidații care au înregistrat donațiile cele mai însemnate



Traian Băsescu și Mircea Geoană sunt candidații care au obținut, până în acest moment, cele mai multe donații pentru alegerile prezidențiale din 22 noiembrie, potrivit unei situații date publicității de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).
Potrivit situației donațiilor pentru alegerile prezidențiale, la data de 9 noiembrie, primite și depuse de partidele politice, alianțe politice și electorale și a candidaților independenți, conform Legii 334/2006, pentru alegerile prezidențiale, pe primul loc în ceea ce privește donațiile se află Traian Băsescu (PDL), cu 1.592.943 lei.
Următorul în acest clasament este liderul PSD, Mircea Geoană, care candidează din partea Alianței politice PSD+PC, care a totalizat donații în valoare de 1.090.518 lei.
Următoarele poziții sunt ocupate de candidatul independent Sorin Oprescu, cu 883.492 lei, Crin Antonescu (PNL), cu 285.870 lei, Kelemen Hunor (UDMR), cu 214.505 lei, candidatul independent Eduard Manole, cu 100.000 lei.
Președintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, care candidează la aceste alegeri, a declarat la Autoritatea Electorală Permanentă donații de 450 lei.
De asemenea, au declarat că nu au primit donații George Becali (PNG-CD), Ovidiu Iane (Partidul Ecologist Român), Remus Cernea (Partidul Verde), Constantin Rotaru (Partidul Alianța Socialistă) și candidatul independent Ninel Potârcă.
Astfel, candidații propuși și susținuți de partide sau alianțe au totalizat donații de 3.184.286 lei, în timp ce candidații independenți au reușit să strângă donații în valoare de 983.492 lei, suma totală a donațiilor făcute în această campanie fiind de 4.167.778 lei.