Președintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la Slobozia, că Guvernul analizează posibilitatea de a emite garanții de stat pentru RAFO Onești și Șantierul Naval Mangalia pe modelul celor oferite pentru Ford și Oltchim.
„Judecata Guvernului a fost ideea că o uzină cum este Ford antrenează foarte multe IMM-uri pe orizontală. Această garanție eliberată de stat nu are numai un avantaj pentru Ford, căci creează mai multe locuri de muncă pe orizontală. Se analizează acum garanții de stat pentru RAFO Onești, care este într-un proces de modernizare și și-a plătit toate obligațiile istorice către stat, și către Șantierul Naval Mangalia, mari companii, cu mare capacitate de antrenare pe orizontală a întreprinderilor mici și mijlocii”, a declarat, la o întâlnire cu reprezentanții administrației publice locale și ai mediului de afaceri din județul Ialomița, președintele Traian Băsescu.
El a precizat că pentru Ford s-au emis garanții de stat de 400 de milioane de euro, iar pentru Oltchim, de 69 de milioane de euro.
Acționarii Rafo Onești au aprobat, în luna iulie, contractarea unui împrumut de 330 milioane euro de la bănci comerciale, cu garanția statului, pentru finanțarea investiției de modernizare a rafinăriei și transformarea acesteia într-un complex petrochimic cu producție de hidrocarburi aromatice.
În luna martie, conducerea Rafo solicitase premierului Emil Boc garantarea de către Guvern a unui credit cu o valoare cuprinsă între 300 și 350 milioane euro.

