Președintele Traian Băsescu a declarat, luni, referindu-se la disputa PSD-PDL, că „ar fi bine ca ambele partide să-și bage picioarele în apă rece”, precizând că, dacă cele două formațiuni vor dori o întâlnire cu el, atunci își va găsi timp pentru aceasta.
„Eu nu am primit încă nicio astfel de solicitare. Cred că în toate acțiunile celor două partide trebuie să domine responsabilitatea și în măsura în care vor solicita o întâlnire va fi bine să o facem. Cred că cele două partide trebuie să-și bage repede picioarele în apă rece”, a spus Băsescu, întrebat cum comentează intenția premierului Boc privind schimbarea ministrului Internelor.
Băsescu a menționat, râzând, că nu este la fel de informat despre subiect precum ziariștii prezenți la Cotroceni, deoarece s-a aflat în discuții cu omologul său azer.
El a făcut acestă declarație la finalul întâlnirii de la Cotroceni cu omologul său azer, Ilham Aliyev.
Premierul Emil Boc a declarat, luni, că a informat coaliția despre intenția de remaniere a ministrului de Interne, Dan Nica.
Ulteriror, președintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, luni, că premierul Boc a propus, în coaliție, ca ministrul de interne, Dan Nica (PSD), să fie înlocuit, cu titlu interimar, de Vasile Blaga, actual ministru PDL al Dezvoltării, susținând că acest lucru denotă „disperarea” lui Traian Băsescu.
Premierul Emil Boc a negat, luni, declarațiile lui Mircea Geoană privind înlocuirea lui Dan Nica cu Vasile Blaga, precizând că la Ministerul de Interne nu există niciun interimat.
PSD susține și menține sprijinul politic pentru ministrul de Interne Dan Nica, a anunțat, luni, după ședința BPN, purtătorul de cuvânt al social-democraților, Bogdan Niculescu Duvăz, care a spus că premierul Emil Boc are 24 de ore să revină la gânduri mai bune.




