Bărbatul care l-a scuipat pe Traian Băsescu a primit trei luni de închisoare cu suspendare

Adrian Zglobiu, bărbatul care, în luna mai, l-a scuipat pe președintele Traian Băsescu, la Constanța, a fost condamnat la trei luni de închisoare cu suspendare, urmând să execute 40 de zile de muncă în folosul comunității, decizia instanței nefiind însă definitivă, informează Mediafax.Magistrații Judecătoriei Constanța l-au condamnat, luni, pe Adrian Zglobiu, la pedeapsa de trei luni de închisoare pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, amânând aplicarea pedepsei pe un termen de supraveghere de doi ani, calculat de la data rămânerii definitive a sentinței, transmite corespondentul MEDIAFAX.De asemena, instanța i-a impus lui Zglobiu obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 40 de zile, la Căminul pentru Persoane Vârstnice Constanța sau Direcția de Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei Constanța, pe baza evaluării făcute de consilierul de probațiune.

Recomandări

4 ani și 6 luni de închisoare pentru incendiatorul celor două hale din Dumbrăveni. El ar trebui să achite și daune de vreo 9 milioane de lei

Pedeapsă majorată pentru un bărbat găsit vinovat pentru că și-a violat în mod repetat fiica, de când aceasta avea 12 ani

Elevi de 16-17 ani, momiți cu droguri și apoi transformați în traficanți. Un dealer care are de executat ani de pușcărie a tras după el în boxa acuzaților trei minori

Închisoare pentru un șofer beat care a provocat un accident grav și a fugit. Daune mici acordate pentru victima care a fost la un pas de moarte

Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina
Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina