Definitiv

Bărbatul care l-a bătut și înjunghiat pe amantul soției sale a scăpat de pușcărie

Un bărbat care l-a bătut și înjunghiat pe amantul soției sale a scăpat de închisoare, după ce apelul său a fost admis de magistrații de la Curtea de Apel Suceava. Astfel, în loc de 5 ani de închisoare cu executare cât primise la Tribunalul Suceava, Ștefan Vasile Oprea a aflat ieri că nu trebuie să stea în pușcărie. Și asta pentru că prin decizia rămasă definitivă, Curtea de Apel Suceava a stabilit o pedeapsă de 3 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere.
Agresiunea s-a petrecut într-un magazin din orașul Siret, iar cel înjunghiat, Mugur Bighei, a ajuns la Spitalul Județean Suceava, de unde a povestit pentru Monitorul de Suceava cum s-a petrecut totul, dar și care a fost motivul pentru care Ștefan Oprea l-a înjunghiat.
Victima a fost lovită cu un cuțit în zona gâtului, iar agresorul a încercat să-i înfigă cuțitul în inimă, toate acestea fiind surprinse de camerele de supraveghere video ale magazinului.
„Dacă nu băgam mâna să prind lama cuțitului cu palma, mă înjunghia direct în inimă… tot sunt tăiat la degete. M-a lovit cu cuțitul în cap și de două ori în spate”, a explicat victima de pe patul de spital.
Mugur Bighei mai arată că același individ i-a intrat în casă: “A vrut să-i taie capul copilului meu de 5 ani. A spus că nu se lasă până nu mă vede mort. Și acum mă amenință: că dacă nu uit tot, îmi omoară toți cei trei copii”.
Conflictul dintre agresor și victimă pleacă de la faptul că bărbatul înjunghiat a avut o aventură cu soția primului dintre ei.
Cei doi au fost o vreme în relații de prietenie și chiar agresorul, după cum a povestit la audieri, îi făcea destăinuiri victimei despre probleme pe care le avea în căsnicie.
„Am avut o idilă cu nevasta lui și atâta a fost toată treaba… să se răzbune”, a motivat Mugur Bighei supărarea lui Ștefan Oprea.

Recomandări

Pușcărie cu executare pentru un sucevean care a incendiat de două ori casa unei femei și a omorât un câine

Femeia care și-a învelit într-o pătură nou-născutul și apoi l-a abandonat în mașina de spălat, condamnată la 16 ani de închisoare

Condamnare cu suspendare pentru un șofer care a accidentat mortal un bătrân și a rănit grav un al doilea, într-o depășire

Cinci bătăuși, condamnați pentru o agresiune criminală de acum 8 ani, cu rupturi de organe și 11 coaste rupte. Agresorii nu au ajuns nici acum la pușcărie