Marți, 1 septembrie, la ora 15.23, la dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava a fost redirecționat un apel telefonic efectuat prin 112 de un bărbat în vârstă de 52 de ani, prin care acesta semnala faptul că s-a rătăcit în pădurea din apropierea orașului Solca. Bărbatul, domiciliat în județul Timiș și aflat în vizită la rudele sale din comuna Arbore, a relatat faptul că și-a parcat autoturismul pe marginea drumului care face legătura între Solca și Cacica, după care a intrat în pădure pentru a se relaxa. În scurt timp s-a rătăcit și, în lipsa detaliilor pentru orientare, nu și-a putut continua deplasarea, fiind nevoit să solicite sprijinul autorităților.Pentru căutarea persoanei în cauză au acționat doi jandarmi montani și doi lucrători ai Ocolului Silvic Solca. Echipele de căutare au comunicat cu persoana rătăcită prin intermediul telefonului mobil, reușind să o găsească la ora 16.30, în zona „La Cabană”, la aproximativ 2 km de orașul Solca. Bărbatul nu prezenta probleme de sănătate și a fost condus spre locul unde își parcase autoturismul.





