Un bărbat în vârstă de 41 de ani, din Borșa, a fost arestat preventiv pentru braconaj, fiind vorba de cazul de la finele lunii august a acestui an, când un silvicultor a găsit doi cerbi împușcați în fondul forestier din comuna Cârlibaba.
În noaptea de 23 spre 24 august a.c., pe fondul de vânătoare nr. 15 Valea Bistriței, gestionat de Direcția Silvică Suceava prin Ocolul Silvic Cârlibaba, un silvicultor a sesizat prezența unui autoturism de teren în care erau doi cerbi împușcați.
În urma alertei declanșate și a verificărilor făcute în teren de polițiști, în mașina intrată în pădure au fost descoperiți doi cerbi tineri, de 1-2 ani, de aproximativ 100 de kilogram fiecare, împușcați.
În fondul de vânătoare a fost găsit și un cetățean din Borșa, care a încercat să convingă că el nu are nici o legătură cu respectiva mașină, ci se află la cules de bureți.
Polițiștii nu au putut să ia măsuri prea severe împotriva sa atunci, autoturismul nefiind pe numele său, iar probatoriul fiind subțire.
Ulterior, la începutul lunii septembrie, polițiștii suceveni au organizat, în baza mandatelor emise de instanță, nouă percheziții domiciliare, toate la Borșa. Atunci, anchetatorii au ridicat muniție, accesorii și componente specifice vânătorii, un trofeu, carne, posibil de vânat, și stații emisie-recepție, de la trei suspecți.
În această săptămână, pe 10 octombrie, a urmat o nouă percheziție la Borșa, la domiciliul lui Paul Florin Danciu, în vârstă de 41 de ani. La percheziție, polițiștii au ridicat o nouă cantitate de carne de vânat. Se pare că între timp anchetatorii au obținut și alte probe ale implicării sale în actul de braconaj de la Cârlibaba, astfel că l-au pus direct sub acuzare.
În aceste condiții, bărbatul a fost reținut și prezentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei în fața judecătorilor, cu propunere de arestare preventivă.
Instanța a admis propunerea și arestarea inculpatului pentru 30 de zile.
Bărbatul are posibilitatea de a contesta măsura arestării preventive și se bucură de prezumția de nevinovăție, până la o decizie definitivă a instanțelor de judecată.
Nu este exclus ca în acest caz să urmeze și alte puneri sub acuzare și chiar rețineri.






