Un bărbat în vârstă de 41 de ani a ajuns arestul IPJ Suceava pentru fapte de braconaj. Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, marți, în urma continuării cercetărilor în cauza privind infracțiunea de braconaj comisă în noaptea de 23/24.08.2017 pe raza comunei Cârlibaba, polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase și ai Poliției municipiului Vatra Dornei, sprijiniți de luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Suceava, au pus în executare autorizația de percheziție emisă de Judecătoria Vatra Dornei, la domiciliul unui suspect de 41 de ani, din județul Maramureș, ocazie cu care a fost identificată o cantitate de carne de vânat, ce a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor. În urma întregului probatoriul administrat, bărbatul de 41 de ani a fost reținut pentru 24 de ore și încarcerat în arestul I.P.J. Suceava. Ulterior, bărbatul a fost prezentat Judecătoriei Vatra Dornei care a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei și a dispus arestarea preventivă a inculpatului de 41 de ani, din orașul Borșa, județul Maramureș, pentru o perioadă de 30 de zile, începând de miercuri. Cel în cauză a fost introdus în arestul IPJ Suceava.Reamintim că în noaptea de 23 spre 24 august a.c., pe fondul de vânătoare nr. 15 Valea Bistriței, gestionat de Direcția Silvică Suceava prin Ocolul Silvic Cârlibaba, un silvicultor a sesizat prezența unui autoturism de teren în care sunt doi cerbi împușcați.În urma alertei declanșate și a verificărilor făcute în teren de polițiști, în mașina intrată în pădure au fost descoperiți doi cerbi tineri, de 1-2 ani, de aproximativ 100 de kilogram fiecare, împușcați.În fondul de vânătoare a fost găsit și un cetățean din Borșa, care a încercat să convingă că el nu are nici o legătură cu respectiva mașină, ci se află la cules de bureți.Polițiștii nu au putut să ia măsuri prea severe împotriva sa atunci, autoturismul nefiind pe numele său, iar probatoriul fiind subțire. Ulterior, la începutul lunii septembrie, polițiștii suceveni au organizat, în baza mandatelor emise de instanță, nouă percheziții domiciliare, toate la Borșa. Atunci, anchetatorii au ridicat muniție, accesorii și componente specifice vânătorii, un trofeu, carne, posibil de vânat, și stații emisie-recepție, de la trei suspecți.






